Dâmboviţa: Pesta porcină confirmată în gospodării din Perşinari şi Ciocăneşti

Dâmboviţa: Pesta porcină confirmată în gospodării din Perşinari şi Ciocăneşti

Pesta porcină a fost confirmată, luni, în două gospodării din comuna Perşinari şi într-o gospodărie din Ciocăneşti, iar autorităţile au liat măsurile care se impun, se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.

„Centrul  Local de Combatere a Bolilor din judeţul Dâmboviţa s-a întrunit astăzi, 02.09.2019, ora  14.00,  ca urmare a confirmării apariţiei virusului de pestă porcină africană în judeţul Dâmboviţa, în 2 gospodării din comuna Perşinari şi o gospodărie în comuna Ciocăneşti – sat Ciocăneşti, în scopul  adoptării planurilor de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli şi pentru a aproba deciziile de plasare sub supraveghere şi de informare a cetăţenilor”, precizează Prefectura Dâmboviţa.

S-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăriile afectate, urmând a se continua supravegherea clinică şi catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul localităţilor. În conformitate cu planurile de măsuri aprobate, s-au stabilit zonele de restricţie (zona de protecţie şi zona de supraveghere) în jurul focarelor, din cele două localităţi.

Totodată a fost emisă şi decizia de stingere a focarului de pestă porcină africană din localitatea Răzvad, având în vedere că nu au mai fost constatate şi notificate cazuri de îmbolnăvire şi mortalitate la porcine.

„În continuare, solicităm sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor dispuse, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele acesteia. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi autorităţilor locale. De asemenea, precizăm că proprietarii ai căror animale sunt ucise vor fi despăgubiţi de către stat. Reamintim că pesta porcină africană (PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici ce mai mic risc de îmbolnăvire , ea având un puternic impact la nivel economic si social”, mai anunţă Prefectura Dâmboviţa.



error: Conţinut protejat !!