Dâmboviţa: Reţinut pentru evaziune fiscală, prejudiciul se ridică la peste 500.000 de lei

Un bărbat de 48 de ani din comuna dâmboviţeană Corbii Mari a fost reţinut de poliţişti, după ce în calitate de administrator al unei firme a refuzat să prezinte documente organelor de control şi nu a înregistrat în contabilitate toate operaţiunile derulate, se arată într-un comunicat alInspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, remis joi.

Prejudiciul creat în acest caz se ridică la peste jumătate de milion de lei.

”La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au reținut un bărbat de 48 de ani, din Corbii Mari, bănuit de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Astăzi, 26 ianuarie, bănuitul va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.

Cel în cauză este bănuit că în perioada 2009-201, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi refuzat în mod nejustificat să pună la dispoziția organelor de inspecție fiscală documentele legale ale societății și ar fi omis să înregistreze în contabilitate toate operațiunile derulate și veniturile obținute.

Prin activitatea infracțională, bărbatul ar fi cauzat un prejudiciu estimat la 558.723 de lei.

politia



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!