Dâmboviţa: Sănătatea – prioritate pentru femeile social democrate

intalnire-femei-psd

Organizaţia de femei a PSD Dâmboviţa a organizat, vineri, o întâlnire având ca temă de dezbatere sănătatea.

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi liderul PSD Târgovişte, Cristian Stan, au ţinut câte un scurt discurs. Ei au vorbit despre importanţa unei organizaţii puternice de femei într-o organizaţie politică şi le-au felicitat pe colegele de partid pentru iniţiativa unor astfel de întâlniri.

Doctori specialişti au vorbit apoi despre sănătate, subiectele abordate fiind legate de hepatită – transmitere, prevenţie, importanţa vaccinării, tratamente moderne, ce anume se decontează gratuit prin Casa de Sănătate şi consultaţiile gratuite la medicul de familie. Un alt subiect abordat a fost din domeniul dermato-cosmetică. S-a vorbit despre expunerea la soare, când şi cât trebuie făcută, cu ce creme de protecţie trebuie protejată pielea, ce trebuie făcut pentru a se preveni cancerul de piele, dar şi despre proceduri de cosmetică, de care în special doamnele sunt interesate, de la îngrijirea tenului la proceduri de chirurgie plastică.

Doctorii specialişti au prezentat aceste teme şi au răspuns întrebărilor adresate.

Nu este prima iniţiativă de acest fel a organizaţiei de femei a PSD Dâmboviţa, la aceste întâlniri sunt aşteptate membre de partid, simpatizante, dar şi persoane interesate de subiectele unor astfel de evenimente. Întâlnirea a avut loc la sediul PSD Dâmboviţa din Târgovişte.

În debutul evenimentului, grupul Glissando condus de profesoara Lidia Andronic, a susţinut un moment artistic. Recitalul copiilor a fost aplaudat de cei prezenţi.

raluca-petre



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!