Dâmboviţa: Stâncă dislocată în zona montană, 800 de familii rămase fără apă

Dâmboviţa: Stâncă dislocată în zona montană, 800 de familii rămase fără apă

Circa 800 de familii din trei localităţi au rămas fără apă, o conductă de gaze a fost distrusă, iar banda transportoare a unei fabrici de ciment s-a rupt, după ce, duminică, o stâncă s-a prăbuşit şi a blocat drumul judeţean 714A din Dâmboviţa.

Autorităţile au anunţat că s-a luat măsura izolării zonei, a fost închisă circulaţia pentru că în zonă există pericolul dislocării altor stânci.

„Din cauza precipitaţiilor abundetene a pornit falie de 70 de metri cu sâtnci mari de 15 tone, pe o distanţă de 20 de metri. S-a rupt drumul, banda transportoare a Carpatcement, conductele de apă şi gaze. Se poate trece cu piciorul, nu e problemă. Nu avem cum să intervenim acum decât prin asigurarea zonei. Întrunim Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. După ce se stabiliează zona vor acţiona cei de la fabrica de ciment care vor detona controlat”, a spus şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, Mirel Pietreanu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!