Târgovişte: Cei cu venituri mici, scutiţi de la plata impozitelor pe clădire şi teren

Târgoviştenii ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară sau care constau în exclusivitate din indemnizație de șomaj sau ajutor social sunt scutiţi de la plata impozitului pe clădirea şi terenul folosite ca domiciliu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Cei care se încadrează în condiţiile menţionate trebuie să depună la Primăria Târgovişte, până la sfârşitul lunii decembrie, o cerere, însoţită de documente justificative privind venitul.

”Respectând angajamentele asumate, pentru anul fiscal 2017 se acordă scutirea la plata impozitului pentru clădirea și terenul folosite ca domiciliu, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor fizice ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară ori constau în exclusivitate din indemnizație de șomaj sau ajutor social (…). Ca şi venituri ale celor care se încadrează la scutiri de impozite sunt 1.050 de lei, inclusiv luna aprilie, şi 1.250 de lei începând cu 1 mai 2016. Acestea sunt veniturile, cu menţiunea că pot şi fi doi coproprietari care fiecare în parte să se încadreze la aceste venituri”, a precizat primarul Cristian Stan.

Pentru a beneficia de facilitatea fiscală, persoanele menționate, care nu dețin și alte proprietăți imobiliare (cu excepția celor dobândite prin moștenire) trebuie să depună la sediul Serviciului Impozite și Taxe din str. Poet Gr. Alexandrescu, bl. E4, parter, până la 31.12.2016, cererea însoțită de copii ale documentelor justificative privind încadrarea în condițiile de venituri.

”Pentru anul 2016 au fost undeva la 600 de solicitări pentru a beneficia de prevederile acestei proceduri. Am luat şi măsura de a notifica persoanele care au beneficiat anul acesta de scutire astfel încât să fie informate în caz că doresc şi se încadrează să beneficieze şi în cursul anului 2017 de aceste scutiri”, a adăugat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

impozite calculator



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.