Dâmboviţa: Târguri de toamnă în mai multe localităţi

targ-toamna-01

Foarte multe persoane au venit, miercuri, la târgul de toamnă din localitatea dâmboviţeană Fieni, târg de tradiţie din judeţ, chiar dacă vremea a fost nefavorabilă. Târguri au mai fost de Sf. Dumitru şi în alte localităţi, precum Vişineşti sau Conţeşti.

Comercianţi, producători, autorităţi locale şi judeţene au fost prezenţi la aceste târguri.

Dâmboviţenii au avut ocazia să-şi cumpere la târguri, direct de la producători veniţi din toată ţara, gogoşari, ceapă, castraveţi, conopidă, cartofi, precum şi alte legume, dar şi fructe. Nu au lipsit din târguri crescătorii de animale, care au oferit spre vânzare brânză de burduf şi pastramă. De asemenea meşteşugarii şi-au etalat diferitele obiecte de uz casnic sau unelte agricole. Cei care au venit la târgurile de toamnă au găsit şi tarabe cu obiecte de îmbrăcăminte.

Printre cei care au venit la târgurile ce au avut loc de Sf. Dumitru au fost şi unii dintre candidaţii PSD Dâmboviţa la parlamentare. Aceştia au vorbit cu comercianţii prezenţi la târguri, cu localnicii.

”E important să se menţină tradiţiile şi să fie promovate produsele româneşti”, a spus Carmen Holban, candidat PSD Dâmboviţa pentru Camera Deputaţilor.

targ-toamna-holban

targ-toamna-02

targ-toamna-03



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.