Dâmboviţa: Turişti rămaşi înzăpeziţi cu maşina în zona Padina-Peştera, ajutaţi de jandarmi

Dâmboviţa: Turişti rămaşi înzăpeziţi cu maşina în zona Padina-Peştera, ajutaţi de jandarmi

Turişti din Constanţa, o familie cu doi copii, au fost ajutaţi de jandarmii montani, după ce au rămas înzăpeziţi cu maşina în zona Padina-Peştera din Munţii Bucegi, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dâmboviţa, remis vineri.

”Jandarmii montani de la Postul Zănoaga au intervenit joi, 8 martie a.c., în sprijinul unei familii aflate în dificultate în Munţii Bucegi. Turiştii, doi adulţi şi doi copii minori, dintre care unul de 4 luni, din judeţul Constanţa intenţionau să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera. La un moment dat, în zona ‘Contur Lac Bolboci’, au rămas cu autoturismul înzăpezit, din cauza zăpezii depuse pe drumul practicat”, se precizează în comunicatul IJJ Dâmboviţa.

Jandarmii montani au intervenit pentru deblocarea autovehiculului şi i-au condus pe turişti în condiţii de siguranţă până în punctul ”Plaiul Mircii” de pe DJ 714, de unde şi-au continuat deplasarea spre Peştera, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol.

Turiştii aflaţi în dificultate în diferite zone din Munţii Bucegi pot apela numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani.

[foto: arhivă]

Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!