Dâmboviţa: Viceguvernatorul Provinciei Guangxi invită o delegaţie din judeţ la expoziţia ASEAN de la Nanning

Dâmboviţa: Viceguvernatorul Provinciei Guangxi invită o delegaţie din judeţ la expoziţia ASEAN de la Nanning

Viceguvernatorul Provinciei Guangxi, Huang Ribo, a anunţat miercuri, cu ocazia unei vizite în judeţ, că invită o delegaţie din Dâmboviţa să participe la ediţia de anul viitor a Expoziţiei ASEAN Expo, ce va avea loc în Nanning, în cadrul cărei va oferi gratuit două standuri de prezentare.

‘Dâmboviţa are legături de colaborare cu provincia noastră de patru ani (…). Sperăm că anul viitor, la expoziţia ASEAN care are loc în China, se va ţine la Nanning, judeţul Dâmboviţa va trimite o delegaţie care să participe la această expoziţie. Sperăm că vom concretiza colaborarea dintre cele două ţări şi dintre cele două regiuni’, a precizat viceguvernatorului Guangxi, Huang Ribo.

În context, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a afirmat că autorităţile dâmboviţene vor să atragă investitori chinezi şi să intensifice colaborarea cu reprezentanţii provinciei Guangxi.

‘Am reiterat interesul autorităţilor dâmboviţene de a întări colaborarea, în primul rând economică, cu instituţii şi cu societăţi similare din provincia Guangxi. Am făcut o prezentare a judeţului Dâmboviţa, a Universităţii Valahia, a potenţialului economic pe care judeţul Dâmboviţa îl are, reiterând intenţia noastră ca investitori din China să vină şi să investească în judeţul Dâmboviţa, pentru că personal am avut ocazia de a mă convinge că, cel puţin în domeniul infrastructurii rutiere, a celei de cale ferată, România are foarte mult de învăţat de la China’, a spus Alexandru Oprea.

Programul vizitei în Dâmboviţa a viceguvernatorului Guangxi, Huang Ribo, cuprinde, pe lângă întâlniri cu autorităţile judeţene, o întrevedere cu reprezentanţi ai Crucii Roşii Dâmboviţa şi vizitarea unor obiective turistice, printre care Curtea Domnească Târgovişte.

Judeţul Dâmboviţa are încheiat, de anul trecut, un acord de înfrăţire cu Provincia Guangxi.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!