Deputatul Florin Popescu, achitat de judecători pentru conflict de interese

florin popescu judecata

Deputatul Florin Aurelian Popescu a fost achitat, joi, de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese și fals în declarații.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de procurori.

Florin Popescu a fost trimis în judecată pe 19 iunie 2014 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese (8 acte materiale) și fals în declarații (8 acte materiale).

Procurorii susțineau că, în perioada august 2008 — noiembrie 2010, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Florin Popescu a semnat 7 acte adiționale la un contract de lucrări încheiat între consiliu și societatea comercială Procor SA, la care acesta, împreună cu tatăl și fratele său, a deținut calitatea de acționar până la data de 14 iulie 2008, precum și un contract de lucrări, încheiat cu aceeași societate comercială, realizând, în mod indirect, un folos material atât pentru sine, cât și pentru rudele sale.

De asemenea, Florin Popescu ar fi asigurat disponibil bănesc pentru SC Procor SA, necesar, între altele, pentru achitarea drepturilor salariale pentru tatăl său (perioada august 2008 — iunie 2009), în sumă de 10.383 lei și, respectiv, pentru fratele său (perioada august 2008 — mai 2010), în sumă de 3.537 lei.

Totodată, Florin Popescu ar fi asigurat achitarea chiriei datorate societății comerciale Bianca Trading SA (la care familia deputatului era acționar majoritar) în sumă de 44.859 lei/lună și, pe de altă parte, a asigurat solvabilitatea SC Procor SA în vederea achitării creditului contractat de această societate de la o bancă și garantat de Bianca Trading SA, între altele, cu un bilet la ordin emis de companie și avalizat de tatăl său.

În perioada în care a îndeplinit funcția de președinte al CJ Dâmbovița, Florin Popescu a participat la Adunările Generale ale Acționarilor a trei dintre societățile comerciale la care avea calitatea de acționar, în cadrul cărora s-au luat hotărâri cu privire la o altă societate comercială cu care primele trei societăți derulau relații comerciale.

Procurorii îl mai acuzau pe Florin Popescu că a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu ocazia depunerii declarațiilor de avere, în calitate de președinte al CJ Dâmbovița, din datele de 25.06.2008, 15.07.2008, 10.06.2009, 21.10.2010, 25.05.2011, iar, în calitate de deputat, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu ocazia depunerii declarațiilor de avere din 12.06.2007, 12.06.2008 și 07.07.2008.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate. [Agerpres]



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!