Direcţia Silvică Dâmboviţa: Furturile de lemn, reduse cu 40% faţă de anul trecut

Direcţia Silvică Dâmboviţa: Furturile de lemn, reduse cu 40% faţă de anul trecut

Volumul de lemn sustras ilegal din pădurile de stat şi private administrate de Direcţia Silvică Dâmboviţa a scăzut cu 40% faţă de anul trecut, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda.

Acesta a precizat că Dâmboviţa este, conform unui studiu recent, printre judeţele cu un număr mare de infracţiuni constatate la regimul silvic, dar asta arată, nu neapărat că furturile sunt foarte multe, ci că echipele mixte de control ale silvicultorilor cu Poliţia şi Jandarmeria sunt eficiente.

”Este prioritatea principală, asigurarea integrităţii fondului forestier. Direcţia Silvică Dâmboviţa administrează 53.500 hectare fond forestier de stat şi 18.500 hectare fond forestier privat, în total 72.000 hectare, faţă de o suprafaţă totală de pădure din judeţ de 118.000 hectare. Deci, avem cam 65% din suprafaţă în administrare. Starea infracţională în Dâmboviţa e, datorită colaborării cu Poliţia şi Jandarmeria, şi le mulţumesc pe această cale, e redusă substanţial, în urma controalelor de fond din toate cantoanele silvice. Volumul sustras ilegal din pădurile administrate de Direcţia Silvică Dâmboviţa este de 0,006 metri cubi la hectar. Faţă de anul trecut s-a redus cu 40% volumul sustras ilegal din pădurile pe care le administrăm”, a spus directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda.

Acesta a precizat că silvicultorii împreună cu Poliţia, Jandarmeria, Garda Forestieră, Garda de Mediu efectuează acţiuni de prevenire a infracţiunilor la regimul silvic, în principal pe drumurile publice, forestiere, prin controlul circulaţiei materialului lemnos.

”Au fost confiscate utilaje şi atelaje care transportau material lemnos sustras ilegal, de asemenea au fost confiscaţi 710 metri cubi material lemnos”, a mai spus Costel Preda.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!