Doar trei parlamentari au răspuns apelului senatorului Calcan

badea-calcan-savoiu

Doar trei parlamentari au răspuns apelului senatorului Valentin Calcan, care cerea aleşilor din Parlament din judeţul Dâmboviţa să colaboreze ”pentru binele judeţului” şi, ca un prim pas, să vină, miercuri, la dezbaterea strategiei de dezvoltare a judeţului.

La dezbatere au fost prezenţi numai patru parlamentari: Valentin Calcan, Ionuţ Săvoiu, Leonardo Badea, toţi de la PSD, şi independentul Florin Popescu.

”Un moment important va fi mâine (miercuri, n.r.) la şedinţa consiliului judeţean unde se va dezbate strategia de dezvoltare a judeţului Dâmboviţa. Avem cu toţii datoria să ne ţinem de cuvânt, avem cu toţii datoria să onorăm Pactul parlamentarilor pentru Dâmboviţa”, se arată într-un comunicat al senatorului Valentin Calcan, remis marţi unor instituţii mass media.

Nu este pentru prima dată când parlamentarii anunţă că vor conlucra în interesul judeţului, dar nu a existat nicio acţiune concretă în acest sens.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!