Două femei, rănite, în Târgovişte, de zăpada căzută de pe acoperişuri

Două femei, rănite, în Târgovişte, de zăpada căzută de pe acoperişuri

Două femei au ajuns, sâmbătă, la spital, după ce au fost rănite de zăpada căzută de pe acoperişurile a două clădiri din Târgovişte, a declarat, pentru stiriDB, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, Alexandra Niculae.

Una dintre femei, în momentul când a ieşit dintr-un magazin din zona Piaţa 1 Mai din Târgovişte, a fost lovită de zăpada căzută de pe acoperiş. Celălalt incident a avut loc în zona centrală a municipiului, în timp ce mergea pe trotuar o bucată de zăpadă a căzut de pe un bloc (vizavi de BCR) şi a lovit-o pe ce-a de-a doua femeie.

”Una dintre femei are 27 de ani şi este din localitatea dâmboviţeană Mircea Vodă, cealaltă are 56 de ani şi este din Gura Ocniţei. Au fost transportate la Spitalul Judeţean Târgovişte, starea lor este stabilă, sunt conştiente. Se fac cercetări pentru a se stabili exact cum s-au petrecut cele două incidente. S-au deschis două dosare de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cine se face vinovat de faptă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Dâmboviţa, Alexandra Niculae.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!