Drum comunal, asfaltat la Buciumeni

Drum comunal, asfaltat la Buciumeni

Un drum comunal din Buciumeni, sat Valea Leurzii, a fost asfaltat pe o distanţă de doi kilometri şi a fost inaugurat, joi, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Banii necesari asfaltării au fost asiguraţi de Consiliul Local Buciumeni.

”Vreau să vă spun că am avut discuţii astăzi cu domnul primar, cei 900 de metri, 500 într-un cap, 400 în celălalt, vor fi asfaltaţi prin Grupul de Acţiune Locală. Am înţeles că procedurile de licitaţie au întârziat puţin şi atunci şi materializarea investiţiei pe teren se va face cu întârziere”, a spus Ţuţuianu.

Acesta s-a referit şi la alte investiţii din comună.

”Eu m-am ţinut de cuvânt, de la ultima vizită de acum o lună şi ceva. S-a reparat podul, s-a plombat drumul judeţean, în luna iulie vă spun că se va asfalta spre Bezdead până dincolo de pensiunea turistică, urmând ca în 2015 să facem legătura, practic, între cele două localităţi: Bezdead şi Buciumeni”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

error: Conţinut protejat !!