Drumul de legătură între satele Vişineşti şi Urseiu, inaugurat sâmbătă

Drumul judeţean care face legătura între satele Vişineşti şi Urseiu din judeţul Dâmboviţa a fost inaugurat, sâmbătă, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu şi a deputatului PSD Ionuţ Săvoiu.

Este vorba de DJ 710B, asflatat pe o distanţă de circa un kilometru. Lucrarea a fost efectuată de Societatea Lucrări Dumuri şi Poduri Dâmboviţa, cu fonduri de la consiliul judeţean.

DSCI1333

”Inaugurăm, la Vişineşti, drumul judeţean. Era singurul rămas nefăcut, la nivelul localităţii, vorbind de drumurile importante. Cred că este un lucru important pentru comunitatea locală, iar pentru mine este important pentru că m-am ţinut de cuvânt. Am venit aici în luna iunie, oamenii mi-au reclamat starea drumului şi faptul că ne-am mişcat foarte repede arată că eforturile pe care le-am depus în ultimul an în consiliul judeţean încep să dea roade”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Valoarea lucrărilor este de 400.000 de lei.

”Drumul inaugurat astăzi (sâmbătă, n.r.) face legătura între satul Vişineşti şi satul Urseiu. În continuarea segmentului de drum inaugurat acum se face asfaltare prin programul 322”, a afirmat primarul din Vişineşti, Stoica Nicolae.

DSCI1329Autorităţile locale au mai spus că la Vişineşti, cu bani dintr-o sponsorizare, a fost asfaltată uliţa bisericii. În cursul zilei de sâmbătă a fost sfinţită şi o troiţă.

”Suntem în curs să finalizăm, eu sper ca până în decembrie, lucrările pe măsura 322. Pe GAL (Grup de Acţiune Locală, n.r.) s-a depus un proiect de 200.000 de euro, pentru reabilitare drumuri comunale. Cred că dacă se fac şi aceste lucrări, comuna Vişineşti va fi una cu infrastructură extraordinar de bună, pentru că va avea apă, canalizare, staţie de epurare, drum, şcoală cu dotare modernă, cămin cultural nou şi legătura de acces cu judeţul Prahova prin Proviţa”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta s-a referit şi la un nou sediu pentru Primăria Vişineşti.

”Vrem anul viitor să facem o discuţie cu Cooperaţia de consum pentru clădirea pe care o deţine, ar fi o soluţie foarte bună pentru sediu de primărie, desigur reabilitată, recompartimentată. Cred că Vişineşti-ul merită o primărie nouă. Anul acesta o să facem demersurile şi să prindem lucrările în bugetul anului viitor”, a adăugat Ţuţuianu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!