DSP Dâmboviţa: Focarul de îmbolnăvire din cauza consumului de apă neconformă de la Aninoasa s-a închis

DSP Dâmboviţa: Focarul de îmbolnăvire din cauza consumului de apă neconformă de la Aninoasa s-a închis

Focarul de îmbolnăvire din cauza consumului de apă neconformă din comuna dâmboviţeană Aninoasa s-a închis, dar populaţia are în continuare restricţie de a consuma apa din sistemul public de alimentare, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa, remis joi.

În total, informează DSP Dâmboviţa, 166 de persoane din Aninoasa care au consumat apă neconformă au ajuns la Spitalul Judeţean Târgovişte şi la medici de familie. Dintre aceştia, 29 de cazuri au necesitat internare, 25 la Secţia Infecţioase a Spitalului Judeţean Târgovişte şi patru cazuri la Pediatrie.

”Specialiştii epidemiologi au declarat închis focarul de boală diareică acută înregistrat în comuna Aninoasa, deoarece, în intervalul 4-8 aprilie 2014, nu au mai fost înregistrate cazuri noi de îmbolnăvire (prezentaţi/internaţi)”, se arată în comunicatul DSP Dâmboviţa.

Se menţine în continuare restricţia utilizării apei în scopul consumului uman, până în momentul în care lucrările de remediere a avariilor la conductele de apă şi canalizare din zona identificată ca generatoare a episodului epidemiologic vor fi finalizate.

În luna martie Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa a oprit apa în Târgovişte, Aninoasa şi alte localităţi învecinate pentru a efectua mai multe lucrări de reparaţii. Din cauza subdepresurizării sistemului şi a faptului că o conductă de apă din Aninoasa era din fier şi era foarte veche, apa livrată prin sistemul public de alimentare a fost contaminată.

În urma scandalului, directorul general al Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa, Dorin Staicu, şi-a dat demisia. Tot din cauza a ceea ce s-a întâmplat la Aninoasa, mai mulţi membri ai Consiliului de Administraţie al companiei de apă şi-au anunţat demisia.

La nivelul Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa s-au constituit două comisii de anchetă a incidentului de la Aninoasa.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!