Echipa de volei feminin CSM Târgoviște – cantonament in Bulgaria

Echipa de volei feminin CSM Târgoviște – cantonament in Bulgaria

Echipa de volei a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște se află la Dobrich (Bulgaria), unde se pregătește intens pentru startul viitorului sezon competițional, se arată pe pagina oficiala a clubului, csmtargoviste.ro.

Locația aleasă de staff-ul tehnic al grupării dâmbovițene se află într-una dintre zonele cu potențial economic ridicat din țara vecină, iar condițiile din cantonament sunt excepționale. Resortul Idiza din Dobrich aparține unui fost ciclist bulgar, care a construit un adevărat paradis pentru sportivii din Bulgaria, dar nu numai.

Doar în această perioadă, în hotelul de 3 stele din Bulgaria sunt cantonate patru echipe de volei, dintre care trei  românești (CSM Târgoviște, Tomis Constanța și Arcada Galați- masculin), precum și formația din localitatea de la sud de Dunăre.

Zilele petrecute până acum la Dobrich au fost extreme de solicitante pentru elevele lui Dragan Nesic. Recunoscut pentru rigurozitatea cu care își pregătește echipele, tehnicianul sârb nu lasă nimic la întâmplare. Fiecare zi reprezintă o nouă provocare pentru jucătoarele formației noastre, antrenamentele fiind de-a dreptul draconice. Cele două ședințe de pregătire zilnice sunt împărțite cu mare atenție, însă niciuna nu durează mai puțin de 150 de minute.

Acumularea este foarte importantă în această perioadă, însă Dragan Nesic nu le ”pitește” mingea elevelor sale. Antrenamentele tehnico-tactice sunt conduse cu o meticulozitate impresionantă de către Nesic și secundul Atanas Toșkov.

Antrenorul echipei de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a vorbit despre obiectivele echipei sale în viitoarea stagiune internă: ”Am acceptat provocarea de a veni în România pentru că am în față un proiect interesant. Campionatul este într-o creștere evidentă și la cum se arată lucrurile, prima divizie românească va continua să progreseze de la an la an. Decizia federației referitoare la folosirea jucătoarelor autohtone mi se pare foarte benfică pentru sportivele din România.

În momentul de față sunt cel puțin cinci echipe care se bat pentru supremația în campionat. Știința Bacău este campioana ultimelor sezoane și o formație care în fiecare an atacă întrecerile interne și internațional cu un lot bine echilibrat. CSM București este o formație foarte potentă din punct de vedere financiar, dovadă transferurile senzaționale in acest sezon. Blajul are, la rându-i, o echipă competitvă, care va pune probleme oricărei adversare, iar Dinamo este o grupare de tradiție, ce nu trebuie neglijată. Pe această listă a pretendentelor la careul de ași se află și CSM Târgoviște. Avem adversare redutabile, dar îmi doresc să le învingem. Am încredere în jucătoarele mele și vă spun sincer că sunt plăcut surprins de ceea ce avem la dispoziție. Nu va fi ușor să luptăm într-o asemenea companie, dar avem șansa noastră și vreau să profităm de ea”, a spus Nesic

Lotul deplasat la Dobrich este următorul:

Stanija Maletic,Irina Alexandru-Horeică, Diana Calotă, Ana Bianca Moldovan, Sorina Marian Marina Cojocaru, Alexandra Trică, Lola Arslanbekova, Gwendolyn Rucker, Sara Klisura.

Din echipa târgovișteană lipsește momentan Suzana Cebic, aflată la Campionatul Mondial. Ea se va alătura lotului imediat după sfârșitul campaniei echipei naționale a Serbiei din Italia

Cantonamentul Municipalului se va încheia joi, 28 august.

(sursa: csmtargoviste.ro)



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!