Echipe din poliţişti şi vânători, formate pentru alungarea ursului din zona satului Vârfuri

echipaje-ursEchipe mixte din poliţişti şi vânători încearcă alungarea ursului din zona satului dâmboviţean Vârfuri, după ce duminică dimineaţa două persoane au fost atacate de urs, în timp ce erau într-o anexă gospodărească.

”S-au format aceste echipe. La faţa locului au venit oficialităţi, printre care prefectul judeţului Dâmboviţa, Victor Sanda, şi şeful Poliţiei Dâmboviţa, Danil Zepiş. În acestă dimineaţă doi bărbaţi au fost muşcaţi de un urs în Vârfuri, unul de 45 de ani, care are diagnosticul plagă sfâşiată prin muşcătură la antebraţul stâng şi unul de 19 ani, care are diagnosticul plăgi prin muşcătură la braţul stâng”, a declarat, pentru stiridb.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, Alexandra Niculae.

Cel mai probabil ursul a venit în sat în căutare de hrană şi i-a atacat pe cei doi localnici. Oamenii au încercat să se apere cu furci şi cu alte unelte pe care le-au avut la îndemână.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, Eduard Ţelea, la faţa locului au intervenit două echipaje medicale, unul de la SMURD şi unul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care au acordat îngrijiri medicale victimelor.

Iniţial cei doi răniţi au fost transportaţi la Spitalul Pucioasa, apoi au fost transferaţi la Spitalul Judeţean Târgovişte.

Un urs turbat a ucis om şi a rănit alţi doi anul trecut, în judeţul Dâmboviţa. Primele atacuri ale ursului au avut loc în 15 septembrie 2012, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa şi în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localităţi fiind învecinate. Atunci, ursul a ucis un bătrân de 64 de ani şi a rănit alte două persoane, o femeie şi un bărbat. Ursul care i-a atacat pe cei trei a fost împuşcat, iar în urma analizelor s-a stabilit că era turbat, în zonă fiind instituită carantina. În martie anul acesta un alt urs a fost capturat după ce a devastat mai multe cabane din zona montană a judeţului Dâmboviţa în căutare de hrană.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!