Festival Dracula, la Curtea Domnească Târgovişte

Festival Dracula, la Curtea Domnească Târgovişte

Primăria Târgovişte va organiza în acest an Festivalul Medieval Dracula, în perioada 13-16 iunie, la Curtea Domnească din municipiu, în cadrul evenimentului având loc şi un spectacol inspirat de momentul istoric al atacului de noapte al lui Vlad Ţepeş împotriva turcilor, a declarat, luni,  primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.

Festivalul va fi organizat în colaborare cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Autorităţile vor ca evenimentul să devină un brand al Târgoviştei.

”Am avut o discuţie comună (cu preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, n.r.) şi am agreat să facem acest festival care să devină un brand al municipiului Târgovişte şi al judeţului Dâmboviţa. Ne place, nu ne place, Dracula este un brand. Trebuie să găsim toate mijloacele să atragem turişti şi, implicit, bani în Târgovişte şi în Dâmboviţa”, a precizat Gabriel Boriga.

zilele cetatii targoviste-2013-30

Festivalul Dracula se va ţine la Curtea Domnească din Târgovişte, iar la ruine va avea loc reeditarea atacului de noapte al lui Vlad Ţepeş împotriva turcilor.

”O să fie o acţiune amplă. Reeditarea atacului de noapte se va face la o scară mare, cu zeci, sute de cascadori, figuranţi, actori celebri care vor veni şi, efectiv, vom face din festivalul acesta un brand al oraşului şi al judeţului. Sperăm să îl continuăm în fiecare an”, a adăugat primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!