Festivalul Ion Dolănescu are loc la Târgovişte, în perioada 26-27 septembrie

Festivalul Ion Dolănescu are loc la Târgovişte, în perioada 26-27 septembrie

Festivalul Naţional Ion Dolănescu, aflat la a doua ediţie, va avea loc, la Târgovişte, în perioada 26-27 septembrie, iar pe scenă, alături de nume mari ale muzicii populare, vor urca Maria Ciobanu, precum şi Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu.

”Maria Ciobanu, Florin Georgescu, Valentina Cojocaru (Artist al Poporului – Republica Moldova), Nicolae şi Constantin Dolănescu, Mariana Lungu, Nelu Zidaru vor încânta publicul sâmbătă, 26 septembrie. Tot sâmbătă, 26 septembrie, orele 17:00, va avea loc lansarea albumului “Sunt un tată fericit”. Duminică, 27 septembrie, pe scena Festivalului Naţional Ion Dolănescu vor urca Tiberiu Ceia, Mioara Velicu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Simona Dinescu, Ionuţ Dumitrescu (clarinet). Atât sâmbătă, 26 septembrie, cât şi duminică, 27 septembrie, iubitorii cântecului popular românesc se vor reîntâlni cu laureaţii primei ediţii (…).  Doamna cântecelor munteneşti, Ileana Constantinescu, este, de asemenea, invitat special al Festivalului Naţional Ion Dolănescu”, se arată într-un comunicat al organizatorilor festivalului.

În ambele seri ale manifestării, se mai spune în document, vor urca pe scenă Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu.

Acompanimentul va fi asigurat de  Orchestra Fundaţiei Culturale Ion Dolănescu – “Doina Basarabiei”, conducător artistic şi orchestrator Valeriu Caşcaval.

Organizatorii anunţă că Festivalul Naţional Ion Dolănescu va continua în ediţia de anul viitor tradiţia concursului deschis în 2014 artiştilor amatori, solişti vocali din ţară şi din străinătate, interpreţi ai cântecului popular românesc, cu vârsta între 16 şi 30 de ani, care nu sunt angajaţi (cu carte de muncă) ai vreunui ansamblu artistic profesionist.

Ion Dolănescu s-a născut la Perşinari, judeţul Dâmboviţa, iar organizatorii spun că locaţia festivalului a fost aleasă pentru că este judeţul în care s-a născut, iar Târgovişte ”oraşul din care a plecat să-şi poarte cântecul în ţară şi în lume”.

Festivalul se va ţine în Piaţa Tricolorului din Târgovişte, iar intrarea va fi liberă.

Organizatorii Festivalului Ion Dolănescu sunt Fundaţia Culturală Ion Dolănescu, alături de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte.

afis Festivalul_I_Dolanescu_ed_II



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!