Florin Popescu (deputat de Dâmboviţa): Primarii ar trebui implicaţi în elaborarea PNDR

Florin Popescu (deputat de Dâmboviţa): Primarii ar trebui implicaţi în elaborarea PNDR

Primarii ar trebui implicaţi în elaborarea Planului Naţional de Dezvoltare Regională (PNDR), altfel riscăm să avem probleme în absorbţia fondurilor europene, a declarat, joi, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din Dâmboviţa, deputatul independent de Dâmboviţa Florin Popescu.

”M-aş bucura dacă Asociaţia Comunelor, domnul primar Drăghici (Emil Drăghici, preşedinte Asociaţia Comunelor din România, n.r.) împreună cu colectivul pe care îl conduce ar fi implicaţi în ceea ce înseamnă elaborarea Programului Naţional de Dezvoltare Regională. Din câte ştiu eu, în acest moment administraţia locală nu are un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă elaborarea PNDR-ul”, a afirmat Florin Popescu.

Parlamentarul a adăugat că mare parte din fondurile PNDR vin pentru dezvoltarea infrastructurii din mediul rural.

”O bună parte din fondurile PNDR-ului vin către dezvoltarea infrastructurii din mediul rural, dacă nu sunt consultaţi primarii, beneficiarii, şi vor implementa aceste proiecte riscăm din nou să avem situaţii neplăcute şi riscăm să nu fie absorbite fondurile europene la nivelul pe care ni l-am dori cu toţii”, a adăugat Popescu.

Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din judeţul Dâmboviţa are loc, joi, la Sala Mare a Prefecturii Dâmboviţa. La eveniment participă membrii asociaţiei, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, prefectul Victor Sanda, deputatul independent Florin Popescu, senatorii Ovidiu Isăilă (PDL), Leonardo Badea (PSD).



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!