Fonduri europene de 12 milioane de euro pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie în Târgovişte

stan-stoica

Primăria Târgovişte în parteneriat cu un ONG va accesa proiecte europene de 12 milioane de euro pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie în Târgovişte, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.

Durata de implementare a proiectelor este de trei ani.

”La nivelul municipiului Târgovişte vom implementa două proiecte, şase milioane de euro valoarea fiecărui proiect. Este vorba de proiecte vizând reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi incluziune socială din comunităţile marginalizate prin implementarea de măsuri integrate. Unul dintre proiecte se adresează populaţie non rome, unul se adresează populaţiei rome(…). Banii urmează să fie accesaţi, dar trebuie să pregătim în acest moment tot ceea ce înseamnă documente pregătitoare, anchete sociale şi aşa mai departe. Noi suntem parteneri în acest proiect, proiectul este accesat de un ONG, ”Educo- educaţia pentru grupuri vulnerabile”, a spus Cristian Stan.

Edilul a precizat că proiectele au activităţi educaţionale, antreprenoriale, reabilitare locuinţe şi de asistenţă medicală.

”Avem următoarele activităţi care urmează să fie desfăşurate: educaţie, after school la Colegiul Constantin Cantacuzino, pentru prima dată în Târgovişte programul ‘a doua şansă’, asta înseamnă căpentru persoanele adulte iniţiem un program de pregătire, pot practic să primească sprijin pentru a se integra la cursuri, inclusiv cursuri de liceu. De asemenea vor fi acordate burse pentru copii, în valoare de 200 de lei fiecrae bursă, pe fiecare proiect avem 300 de beneficiari. A doua activitate pe care o presupun aceste proiecte vizează reconversia profesională, vom asigura trei granturi pe fiecare proiect, valoarea grantului 25.000 de euro şi de asemenea o subvenţie de ucenicie pentru persoanele angajate în urma pornirii afacerilor ca urmare a granturirlor, deci în afară de salariu. Vom avea 30 de beneficiari care vor primi câte 620 de lei lunar timp de şase luni pe acest program”, a precizat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Acesta spune că mai multe locuinţe proprietate privată vor fi reabilitate.

”Cea de-a treia activitate pe aceste proiecte se referă la locuire, 90 de apartamente din Târgovişte, zone defavorizate, urmează să fie reabilitate complet, ne-am gândit la zona străzii I.E. Florescu, şi, pe al doilea proiect, 90 de case din zona Romlux vor fi reabilitate. A patra activitate a celor două proiecte vizează domeniul medico-social, urmând să asigurăm asistenţă medicală la domiciliu pentru 550 de beneficiari pe fiecare din aceste două proiecte”, a precizat primarul Târgoviştei, Cristian Stan.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.