Fost şef al Serviciului Pașapoarte Dâmbovița, cercetat pentru falsificare de acte pentru migranţi

Fost şef al Serviciului Pașapoarte Dâmbovița, cercetat pentru falsificare de acte pentru migranţi

Un fost şef al Serviciului Pașapoarte este cercetat pentru falsificare de acte care permiteau unor migranţi, în special congolezi, să treacă fraudulos graniţa şi să aibă astfel acces pe teritoriul statelor membre UE, se arată într-un comunicat DIICOT, remis marţi.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Biroul Teritorial Dâmboviţa  împreună cu  ofiţeri  de poliţie judiciară din cadrul SCCO Dâmboviţa şi BCCO Ploieşti au efectuat, marţi, patru percheziţii domiciliare pe raza judeţului Dâmboviţa în vederea documentării activităţii infracţionale a unor persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, facilitarea şederii ilegale în România şi fals intelectual.

”În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012, suspecţii Răducanu Ionuţ-Ninel şi Şerban Dumitru (angajat în cadrul Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Dâmboviţa, fost şef al Serviciului de Paşapoarte Dâmboviţa) au falsificat mai multe acte de identitate (cărţi de identitate, permise de conducere, paşapoarte, etc.) care permiteau migranţilor trecerea frauduloasă a frontierei de stat precum şi accesul liber pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene”, se arată în comunicatul DIICOT.

Conform sursei citate, cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul Biroului Judeţean pentru Administrarea Bazelor de Date privind Evidenţa Populaţiei Dâmboviţa, au fost găsite şi ridicate 700 de elemente de siguranţă pentru cărţi de identitate, an de emisie 2008.

Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa.

Primele informaţii oficiale legate de acest caz au apărut pe 25 septembrie, când DIICOT anunţa că s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a trei persoane, Okombi Remy Fernand Oscar, Petrache Ion şi Nicula Mihai Sandu, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de migranţi, facilitarea şederii ilegale în România şi fals intelectual. La acel moment DIICOT informa că în cauză există suspiciunea rezonabilă că  începând cu anul 2012, pe teritoriul României s-a constituit un grup infracţional organizat coordonat de către inculpatul Okombi Remy Fernand Oscar, cetăţean congolez, grup ai cărui membrii, cetăţeni români şi străini (de origine africană) au racolat, îndrumat şi călăuzit persoane de cetăţenie congoleză şi de alte cetăţenii pe ruta Congo – Coasta de Fildeş – Uganda – România – statele vest europene (preponderent Franţa şi Belgia).

În comunicatul DIICOT din 25 septembrie se arăta că s-a reţinut că, într-o primă fază, membrii grupului procedau la introducerea „aparent legală” a migranţilor în România prin obţinerea de vize emise de oficiile consulare şi ambasadele României din zona Africii, în baza unor invitaţii ale unor cetăţeni români sau conaţionali stabiliţi în România ori pentru participarea la diverse întruniri organizate pe teritoriul României.

Ulterior intrării în România, migranţii erau cazaţi în diferite locaţii din Bucureşti sau în zonele limitrofe, iar în perioada de şedere membrii grupului întreprindeau demersurile necesare obţinerii documentelor de identitate româneşti falsificate care permiteau accesul liber pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.

După obţinerea documentelor de identitate româneşti, falsificate, membrii grupării ar fi folosit două modalităţi de transport a migranţilor către vestul Europei.

Astfel, o parte dintre migranţi erau  scoși din ţară, în mod fraudulos, cu ajutorul unor documente false, prin frontiera de vest a țării cu destinaţia Franţa și Belgia. Altor migranți, membrii grupului le achiziţionau bilete de avion pentru a se întoarce în țările de origine, cu escală în Franța. În aeroportul de  escală, migranţii erau așteptați de către alţi membri ai grupului, care le puneau la dispoziţie documente false necesare şederii pe teritoriul francez.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!