Gabriel Boriga (primar Târgovişte): Dacă se suspendă cursurile o săptămână, se rezolvă problema încălzirii în şcoli (VIDEO)

Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că dacă ministrul Educaţiei suspendă cursurile pentru unele şcoli din Târgovişte timp de o săptămână, sunt soluţii de rezolvare a situaţiei încălzirii în unităţile de învăţământ din municipiu.

Primarul Târgoviştei a spus că, la acest moment, sunt 17 unităţi şcolare în municipiu fără căldură.

Conform acestuia, în cursul zilei de joi, centrala termică de la Liceul Ion Heliade Rădulescu din Târgovişte va fi pusă în funcţiune, iar în următoarele patru zile alte patru centrale din şcoli vor fi funcţionale.

boriga frig

”Există o singură soluţie legală, care poate fi fără niciun fel de problemă utilizată şi care, din păcate, nu îmi aparţine mie. Cer ministrului Educaţiei ca în săptămâna 9-13 decembrie să suspende cursurile la 13 şcoli (cele care sunt la acea dată fără căldură, n.r.) şi problema va fi rezolvată definitiv. În săptămâna 9-13 la încă cinci unităţi de învăţământ se va termina lucrarea şi va fi căldură, deci până pe 15 o să rămână numai opt unităţi şcolare fără căldură”, a precizat primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga.

Edilul spune că are soluţii pentru unităţile şcolare care nu vor avea centrale termice la acea dată.

”Aceste opt unităţi, la toate s-a găsit deja locaţie, în alte şcoli din municipiu, unde să înveţe în schimbul doi. Nu este niciun fel de problemă să înveţe în două schimburi, după cum ştiţi şi anii trecuţi la unităţile de învăţământ care au fost reabilitate pe fonduri europene, un an de zile elevii şcolilor au învăţat în alte clădiri şi nu a fost nicio problemă, nici acum nu are de ce să fie o problemă şi nici acum nu trebuie să fie o problemă ca împreună, prefectură, consiliul judeţean, primărie, inspectoratul şcolar reprezentând Ministerul Educaţiei să adoptăm această soluţie”, a afirmat primarul Gabriel Boriga.

Peste 11.000 de elevi şi 700 de cadre didactice din Târgovişte stau în şcoli fără căldură, iar alte 27 de clădiri: blocuri ANL, sociale şi instituţii au rămas fără căldură, se arată într-o informare trimisă de Consiliul Judeţean Dâmboviţa ministrului Educaţiei, Remus Pricopie.

Situaţia este generată de intrarea în insolvenţă a Termica Târgovişte, iar în şcoli şi alte clădiri branşate iniţial la sistemul centralizat nu s-a finalizat montarea centralelor termice.

Elevi de la Liceul Petru Cercel din Târgovişte au protestat, joi, în faţa Primăriei Târgovişte şi a Prefecturii Dâmboviţa, din cauza frigului din clasele de curs. Cu o zi în urmă au protestat, din acelaşi motiv, elevi ai Liceului Ion Heliade Rădulescu din Târgovişte.

Termica a intrat în insolvenţă şi nu mai furnizează niciun serviciu din luna mai a acestui an. Consiliul Local Târgovişte a luat în luna iunie decizia montării de centrale termice, iar în octombrie a aprobat indicatorii tehnico economici. Lucrările de montare de centrale termice nu sunt finalizate în toate şcolile. Termenul de execuţie este cel târziu luna ianuarie.

În clasele neîncălzite au fost puse radiatoare electrice sau aeroterme, însă acestea nu fac faţă şi sunt cazuri în care trebuie folosite alternativ în clase din cauză că sistemul electric al şcolii se supraîncarcă şi cedează.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!