Gabriel Grozavu, PNL Dâmboviţa: Primarii PNL care au fost la şedinţa PSD sunt victime ale unor jocuri de imagine ale PSD

Gabriel Grozavu, PNL Dâmboviţa: Primarii PNL care au fost la şedinţa PSD sunt victime ale unor jocuri de imagine ale PSD

Preşedinte interimar al PNL Dâmboviţa, Gabriel Grozavu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că primarii PNL care au participat la începutul lunii mai la şedinţa Comitetului Executiv al PSD Dâmboviţa sunt victime ale unor jocuri de imagine ale PSD.

”Am discutat cu toţi cei cinci primari, cu trei dintre ei m-am întâlnit imediat, cu doi chiar în seara respectică, se întorceau de la Mija, mi-au spus că au fost invitaţi la o întâlnire unde vor participa toţi primarii din Dâmboviţa, subiectul principal PNDL2, că la acea întâlnire au fost ei anunţaţi că vor participa şi directorii direcţiilor deconcentrate din judeţ şi un alt subiect referendumul pentru familia tradiţională (…). Nu li s-a impus nimic au spus, nu au fost forţaţi, se consideră victime ale unor jocuri de imagine ale PSD-ului. A fost şedinţa Comitetului Executiv (al PSD Dâmboviţa, n.r.), da, dar nu li s-a spus că este şedinţă de partid”, a precizat preşedintele interimar al PNL Dâmboviţa, Gabriel Grozavu.

Secretarul general al PNL Dâmboviţa, Gabriel Plăiaşu, a adăugat ”nu ne propunem să dăm afară pe nimeni, ne propunem să atragem de la PSD cinci primari nemulţumiţi de modul în care domnul Adrian Ţuţuianu înţelege să se poarte cu ei”.

Cei cinci primari PNL care au participat la şedinţa Comitetului Executiv al PSD Dâmboviţa sunt Costin Barbu – Crângurile, Valentin Mihalache – Dărmăneşti, Florin Iordache – Moţăieni, Iulian Costache – Ulieşti, Bogdan Tiţa – Ulmi.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!