Garantarea dreptului cetățenilor UE de a fi asistați de un avocat va deveni act legislativ după aprobarea în Consiliul JAI

Garantarea dreptului cetățenilor UE de a fi asistați de un avocat va deveni act legislativ după aprobarea în Consiliul JAI

Propunerea Comisiei Europene care garantează dreptul tuturor cetățenilor din UE de a fi asistați de un avocat în cadrul procedurilor penale, pentru care raportoare în Parlamentul European (PE) a fost eurodeputata PDL Oana Antonescu, a fost adoptată luni în mod oficial, după primirea aprobării Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), informează un comunicat al CE dat publicității la Bruxelles.

Propunerea se traduce, în practică, prin faptul că, în viitor, tuturor persoanelor suspectate, indiferent de locul în care se află pe teritoriul Uniunii Europene, le va fi garantat dreptul de a fi asistate de un avocat încă din etapele inițiale ale procedurii și până la încheierea acesteia.

În cazul în care o persoană suspectată este arestată, noile norme vor garanta că persoana respectivă are posibilitatea de a comunica cu familia sa. În cazul în care cetățenii suspectați se află în afara țării lor de origine, ei vor beneficia de dreptul de a lua legătura cu consulatul țării din care provin.

După adoptarea de luni a propunerii, legea va fi publicată peste câteva săptămâni în Jurnalul Oficial al UE, după care statele membre vor avea trei ani la dispoziție pentru punerea în aplicare a acesteia în legislația națională. Odată intrată în vigoare, noua lege se va aplica în cadrul unui număr de aproximativ 8 milioane de proceduri penale în fiecare an, în toate cele 28 de state membre ale UE.

sursa: AGERPRES



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!