Grupare infracţională care făcea trafic cu canabis în Târgovişte, destructurată

Grupare infracţională care făcea trafic cu canabis în Târgovişte, destructurată

Poliţiştii antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Dâmboviţa au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic de droguri de risc, s-au efectuat nouă percheziţii domiciliare în Târgovişte şi Pietrari, iar cinci persoane au fost reţinute, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Polişie (IJP) Dâmboviţa, remis joi.

În document se arată că percheziţiile au fost efectuate miercuri, iar la acțiune au participat poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi jandarmi.

”În urma perchezițiilor, au fost ridicate 120 de grame de canabis, patru grindere şi două cântare de mare precizie folosite în activitatea infracţională, precum şi 860 de euro. Din cercetări a reieşit că, începând cu luna iulie 2014, opt persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru traficarea drogurilor de risc, respectiv canabis, în principal pe raza municipiului Târgovişte”, se arată în comunicatul IJP Dâmboviţa.

Au fost puse în executare 23 de mandate de aducere, iar cinci dintre membrii grupării au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru trafic de droguri de risc, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, în cursul zilei de joi, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!