Grupul parlamentar PSD de la Senat, întâlnire de lucru la Peştera

Grupul parlamentar PSD de la Senat, întâlnire de lucru la Peştera

Grupul parlamentar PSD de la Senat participă, în perioada 28-30 martie, la Peştera, în judeţul Dâmboviţa, la o întâlnire de lucru în care discută despre priorităţile legislative.

”Avem două obiective, unu, să discutăm despre priorităţile activităţii parlamentare, legat de punerea în aplicare a programului nostru de guvernare si un schimb de idei între colegi este întotdeauna binevenit, în al doilea rând, există şi un interes local, interesul nostru de a promova judeţul Dâmboviţa şi, punctual, staţiunea de interes naţional Padina – Peştera, care recent a primit acest titlu. Am invitat şi mă bucur că participă alături de noi preşedintele CJ Dâmboviţa, conducerea Primăriei Târgovişte, deputaţi şi senatori PSD din Dâmboviţa şi şefi ai instituţiilor publice, au prezentat câte ceva despre activităţile noastre din judeţ. În sală sunt prezenţi colegii noştri senatori, nu toţi 67”, a spus senatorul PSD de Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu.

Astfel de întruniri vor avea loc în perioada următoare şi în alte zone din ţară.

”Reuniuni de acest gen noi am început încă de anul trecut (…). Deplasările noastre în teritoriu fac parte din activitatea parlamentară, discutăm şi de probleme de agricultură, dezvoltare locală, de turism, de elemenete care ţin de politică fiscală şi monetară care afectează asemenea zone. O să continuăm asemnea deplasări în perioada următoare, avem preconizate deplasări în Maramureş, Suceava, zona Mehedinţi”, a precizat liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae.

Acesta a vorbit, la Peştera, despre legile justiţiei, subliniind că nu există niciun fel de modificare legislativă care să afecteze independenţa justiţiei.

”Recent am finalizat a doua dezbatere pe legile justiţiei, aş începe cu ele pentru că au surescitat destul de mult interes. Este o parte importantă a ceea ce am numit noi angajamentul PSD, e vorba de o legislaţie criticată din multe puncte de vedere şi care a permis o serie întreagă de abuzuri. S-au observat suficient de clar, chiar dacă unii mai insistă, greu de înţeles din ce raţiuni cu aceleaşi teme incorecte, s-a observat că nu există niciun fel de modificare legislativă care să afecteze independenţa justiţiei, care să politizeze justiţia, care să pună sub controlul sau influenţa politică pe judecători sau procurori ori funcţionarea justiţiei în ansamblu. Ceea ce am propus noi s-a armonizat cu propunerile venite din partea CSM, asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor”, a precizat Şerban Nicolae.

Acesta a vorbit şi despre încrederea în Justiţie.

”Încrederea în Justiţie nu se construieşte cu formule propagandistice, nu se construieşte cu bilanţuri triumfaliste, ci se măsoară la faţa locului, acolo unde justiţiabilii merg să îşi caute dreptatea. Justiţia din România, din păcate, a fost dusă într-o zonă pur propagandistică, dacă vă uitaţi la declaraţiile publice se vorbeşte doar de justiţia de penal, doar de lupta anticorupţie, totul este redus la câteva teme destul de puţin în legătură cu ce aşteaptă oamenii de la actul de justiţie”, a mai spus Şerban Nicolae.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!