”Hamlet”, pe ruinele Curţii Domneşti din Târgovişte, de Zilele Cetăţii

”Hamlet”, pe ruinele Curţii Domneşti din Târgovişte, de Zilele Cetăţii

Spectacolul ”Hamlet” va fi jucat pe 9 şi 10 septembrie, pe ruinele Curţii Domneşti din Târgovişte, în cadrul manifestărilor Zilele Cetăţii.

Spectacolul, în regia lui Kemal Başar (Turcia), este unul itinerant, se joacă la Turnul Chindiei, la biserica din interiorul Curţii Domneşti, în faţa bisericii, în sala tronului şi pe ruinele de lângă turn.

”După o avempremieră cu un public record (de zece ori mai mulţi spectatori decât capacitatea spaţiului de joc), spectacolul Hamlet în regia lui Kemal Başar, revine la Târgovişte! Curtea Domnească va fi din nou gazda acestui spectacol itinerant, în aer liber, bazat pe capodopera lui William Shakespeare, în datele de 9 şi 10 septembrie, de la ora 20.00”, se arată într-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte.

Hamlet este povestea unui fiu torturat de memoria tatălui său, prins într-un hățiș de intrigi politice și sfâșiat între doința de răzbunare și propria sa fire meditativă și melancolică. Shakespeare a reușit să pună bazele Dramei în acest text, care este unul din cele mai iubite și respectate din întreg repertoriul mondial al teatrului.

Regizorul turc Kemal Başar a întâmpinat provocarea montării unei asemenea piese cu curaj şi cu hotărâre, iar rezultatul este cu adevărat spectaculos. Actorii Bogdan Farcaş şi Sebastian Marina întrupează extraordinar conflictul dintre Hamlet şi Claudius, iar tragedia prinţului danez capătă o nouă dimensiune în ruinele Cetăţii Domneşti.

”Viziunea regizorală a lui Kemal Başar uneşte perfect momentele cheie ale acţiunii cu diversele spaţii oferite de Curtea Domnească, în aşa fel încât publicul, mişcându-se de la o scenă la alta, se poate simţi cu adevărat martor la drama personajelor. Castelul Elsinore îşi intră în drepturi ca unul din „personajele” principale ale piesei, spaţiu labirintic, impunător, martor şi catalizator al jocurilor de putere şi al tragediei. Publicul târgoviştean are astfel ocazia de a se scufunda în atmosfera unui spectacol atât de veridic întcât realitatea se poate confunda cu scena, poate mai mult decât oricând”, se mai arată în comunicatul Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte.

Prețul biletului este 20 de lei (se acordă reduceri pentru elevi, studenți și pensionari). Cei interesaţi să meargă la spectacol sunt rugaţi să facă rezervări întrucât locurile sunt limitate.

Spectacolul Hamlet din Curtea Domnească este parte a programului Atomul Shakespeare al Teatrului Tony Bulandra, împreună cu spectacolele Cum vă place, Îmblânzirea Scorpiei şi Romeo şi Julieta, cât şi a viitoarelor premiere MacBeth şi A Douăsprăzecea Noapte, care vor putea fi vizionate la începutul stagiunii 2014/2015.

Hamlet s-a jucat pentru prima dată pe ruinele Curţii Domneşti din Târgovişte în luna iunie a acestui an, în cadrul Festivalului Babel.

VEZI GALERIE FOTO HAMLET (Festivalul BABEL, iunie 2014)



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!