Invitație la Padina Folk, pe 19 august

Mai sunt doar cateva zile, până ce Platoul Padina va răsuna de muzică folk, numai bună de admirat natura. Pentru a le face sejurul mai fumos sutelor de turişti care iau cu asalt la fiecare sfârşit de săptămână zona montană dâmboviţeană, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa va organiza sâmbătă, 19 august, începând cu ora 14:00, concertul Padina Folk.

Capul de afiş va fi ţinut de Mike Godoroja&Blue Spirit, care propun o experienţă folk-blues, plină de emoţie, într-o poveste despre muzica vieţii noastre. Vor mai urca pe scenă: trupa CALEnDAR, Ovidiu Mihăilescu şi neobositul trubadur cu chitara în spate, Vasile Mardare, cunoscut iubitorilor muzicii de gen încă de la începutul anilor 90, când evolua în cenaclul ”Totuşi iubirea”.

În speranţa că iubitorii muntelui şi ai muzicii de calitate, cu mesaj, se vor bucura de reîntâlnirea cu un stil tot mai rar abordat de artiştii români, vă aşteptăm sâmbătă pe Platoul Padina, pentru un concert cu cântec.

Compartimentul Comunicare

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!