Ionuţ Săvoiu (deputat PSD): Au demarat procedurile pentru lărgirea la patru benzi a DN 7 Bâldana-Titu

Ionuţ Săvoiu (deputat PSD): Au demarat procedurile pentru lărgirea la patru benzi a DN 7 Bâldana-Titu

A fost publicat anunţul de intenţie privind realizarea lucrǎrilor de lǎrgire la patru benzi a DN 7 Bâldana – Titu între kilometrii 30+950 şi 52+350, informează, într-un comunicat de presă, remis luni, deputatul PSD de Dâmboviţa Ionuţ Săvoiu.

Lucrǎrile vor consta în extinderea la patru benzi a sectorului de drum menţionat cu excepţia zonei aferente celor două poduri de la kilometrii 37+906 şi 51+689, unde lǎrgirea drumului se face pe o singurǎ parte.

Valoarea estimatǎ fǎrǎ TVA a acestei lucrǎri este de  208 milioane de lei.

”Data prevǎzutǎ pentru începerea procedurilor de adjudecare este 06.08.2014, iar proiectul va fi finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regionalǎ din cadrul P.O.S.T.şi din Bugetul de stat. Încǎ o dovadǎ concretǎ că Guvernul Ponta îşi onoreazǎ promisiunile şi se ţine de cuvânt”, se arată în comunicatul semnat de deputatul Ionuţ Săvoiu.

Lărgirea la patru benzi a DN 7 Bâldana-Titu vine şi în întâmpinarea doleanţelor celor de la Centrul Renault Titu, care au făcut demersuri în acest sens.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!