Ionuţ Săvoiu (deputat PSD): Viitor incert pentru cei care au mai rămas în PNL

Ionuţ Săvoiu (deputat PSD): Viitor incert pentru cei care au mai rămas în PNL

Deputatul PSD de Dâmboviţa Ionuţ Săvoiu a declarat, sâmbătă, la Antena3, că viitorul este incert pentru cei care au mai rămas în PNL.

Declaraţia a fost făcută în contextul în care se vorbea despre intenţia liberalilor de a denunţa juridic Uniunea Social Liberală (USL).

”Practic se consfinţeşte o inconsecvenţă a politicii româneşti şi dânşii (liberalii, n.r.) au acum o problemă cu fuziunea prin absorbţie, absorbţia cui a cui, probabil contopire, e vorba de o fază preliminară a unui viitor incert, oricum, pentru domnii care au mai rămas prin PNL. E şi o clarificare a electoratului care va înţelege foarte bine cine e cu domnul preşedinte Băsescu şi prietenii domniei sale şi cine vrea să ducă Româna pe o direcţie bună”, a afirmat deputatul PSD de Dâmboviţa Ionuţ Săvoiu.

Surse din cadrul PNL au precizat, pentru Mediafax, că la nivelul conducerii partidului, înaintea Congresului PNL, s-a luat decizia denunţării juridice a USL.

Pe de altă parte, după ce au anunţat fuziunea, liderii PNL şi PDL de la nivel central au declarat că la alegerile prezidenţiale cele două partide vor face o alianţă electorală, urmând ca fuziunea să aibă loc ulterior. Congresul PNL a stabilit păstrarea numelui partidului, după fuziune. Pe de altă parte sunt lideri PDL care vor ”păstrarea identităţii PDL”, o declaraţie în acest sens a fost făcută recent de Emil Boc.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!