Ionuţ Săvoiu: O să vorbesc cu Adrian Ţuţuianu despre situaţia politică de la Titu

Ionuţ Săvoiu: O să vorbesc cu Adrian Ţuţuianu despre situaţia politică de la Titu

Deputatul PSD din Colegiul Titu, Ionuţ Săvoiu, a declarat, joi, că va avea o discuţie cu preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, Adrian Ţuţuianu, despre situaţia politică de la Titu, unde organizaţia locală vrea să schimbe actualul viceprimar cu altul, tot din PSD.

”De aici de la conferinţa de presă mă duc la domnul preşedinte Ţuţuianu, tocmai să discutăm situaţia de acolo”, a spus Săvoiu.

Măsura schimbării viceprimarului de la Titu, Vlad Oprea, a fost anunţată chiar de acesta, care a spus că nu i s-a comunicat clar motivul deciziei luată de organizaţia PSD Titu.

”Nu mi-au fost foarte clare argumentele invocate, câtă vreme ele se refereau la o „prea mare” implicare în treburile ce țin de administrarea orașului. Trebuia să fiu mai puțin vizibil? Să mă implic mai puțin? Nu știu exact în ce constă reproșul acesta”, a scris Vlad Oprea pe facebook.

Schimbarea viceprimarului din Titu va fi discutată în şedinţa consiliului local de joi, 30 aprilie 2015.

”Lucrurile sunt în curs de evoluţie, am încredere că organizaţia de la Titu va depăşi momentul cu tărie şi va ieşi mai puternică din acest moment şi cred că e bine să mai aşteptăm un pic să vedem cum evoluează lucrurile, urmează BPJ (Biroul Politic Judeţean) şi după aceea să tragem concluziile. (…) Apreciez foarte mult efortul domnului Traian Niculae. Este un primar destoinic, cu aplecare spre rezolvarea problemelor oamenilor. De asemenea aportul lui Vlad Oprea în viaţa organizaţiei PSD şi a activităţii din primărie este un suflu nou”, a mai declarat, joi, deputatul Ionuţ Săvoiu.

Acesta a adăugat că nici el nu ştie clar de ce s-a luat decizia schimbării viceprimarului de la Titu.

”Nu ştiu tot, până nu îmi formez o opinie completă. Voi contribui cât pot la menţinerea sudată a echipei de la Titu, în orice condiţii”, a spus Săvoiu.

Întrebat de ce nu a luat legătura cu primarul din Titu, Traian Niculae, pentru a afla mai multe informaţii, Săvoiu a precizat ”am avut un dialog cu primarul, dar vreau să vă spun că sunt lucruri sensibile şi de regulă lucrurile sensibile, care implică emoţional de regulă nu se fac la telefon saz nu au acelaşi efect ca întâlnirile face to face”.

”Vreau să vă spun, presa oricum ştie, s-a ştiut când Vlad (Oprea, n.r.) s-a căsătorit, i-am fost naş. Cred că este bine ca eu să nu mă implic direct în această problemă, mai spinoasă, ţinând cont că ar putea fi considerat un conflict de interes”, a mai spus deputatul PSD din Colegiul Titu, Ionuţ Săvoiu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!