ISU Dâmboviţa: Ce trebuie să faceţi dacă sunteţi surprinşi de furtună

ISU Dâmboviţa: Ce trebuie să faceţi dacă sunteţi surprinşi de furtună

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa a remis un comunicat de presă în care face mai multe recomandări celor care sunt surprinşi de furtună.

Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic (pe timp de furtună) respectaţi următoarele recomandări:

– parcaţi autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate;

– rămâneţi în locuinţă sau alte spaţii care vă asigără protecţia;

– nu vă adăpostiţi sub copaci deoarece aceştia pot fi doborâţi de vânt;

– nu vă atingeţi de firele de electricitate căzute la pământ.

Având în vedere posibilitatea averselor cu căderi semnificative de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip Cod Portocaliu, valabilă şi pentru judeţul Dâmboviţa, pentru intervalul 20 septembrie, ora 16,00 – 21 septembrie, ora 10,00. Fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, cantităţi de apă importante, cuprinse între 50 si 70 l/mp.



error: Conţinut protejat !!