ISU Dâmboviţa: Informare meteo – intensificări ale vântului şi ninsori viscolite

ISU Dâmboviţa: Informare meteo – intensificări ale vântului şi ninsori viscolite

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa a emis o informare meteorologică privind intensificări ale vântului, ninsori viscolite, mai ales la munte, răcire accentuată în interval 12.12.2016, ora 16.00 – 13.12.2016, ora 14.00.

De altfel, regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni va fi unul, în general, destul de rece, cu nopți în care temperaturile vor scădea sub limita de îngheț în câteva regiuni, dar și cu perioade în care precipitațiile vor fi importante cantitativ la nivelul întregii țări, dar mai ales la munte, conform prognozei de specialitate, valabilă pentru perioada 12 – 25 decembrie, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În zona Munteniei, după scăderea accentuată a valorilor termice diurne din primele două zile de la medii în jurul a 9 grade, până spre zero grade, maximum un grad Celsius, acestea vor marca o ușoară creștere până la valori, în medie, de două — trei grade Celsius, iar până la sfârșitul intervalului variațiile vor fi nesemnificative. Minimele termice vor fi negative și vor varia ușor de la medii de—8 grade, în jurul datelor de 14, 17 și 18 decembrie, la medii de până la—6 grade Celsius în restul intervalului. Vor fi precipitații în zilele de 12, 15, 19 și 20 decembrie, dar și în restul intervalului, mai ales în a doua săptămână, se mențin condițiile de apariție a acestora.



error: Conţinut protejat !!