Jocurile Regionale Special Olympics, la Târgovişte

Aproape 200 de copii cu dizabilităţi grave din Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Bucureşti şi Ilfov vor participa, miercuri şi joi, la Târgovişte, la competiţia sportivă special adresată lor – Jocurile Regionale Special Olympics.

special olympics romania

În cadrul competiţiei sunt trei probe: înot, badminton şi traseu aplicativ de gimnastică, ce se vor organiza la bazinul de înot din Micro III şi la Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte.

boriga special olympics”Este un eveniment deosebit, care arată că a fi om, a fi un partener adevărat pentru semenii tăi, care nu au fost atât de norocoși ca noi și au anumite dizabilități, nu este niciodată prea mult sau prea greu pentru fiecare dintre noi. Vreau doar să dăm un exemplu tuturor și vreau ca acei târgovișteni care se simt în stare să dea o mână de ajutor să o facă alături de noi”, a declarat primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga, prezent la debutul competiţiei.

”Toţi  participanţii vor fi câştigători şi vor primi medalii oferite  de către organizatori”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa (DGASPC Dâmbovița).

Competiţia este organizată de Fundaţia Special Olympics din România cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Şcoala Specială şi Clubul Sportiv Şcolar din Târgovişte.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!