La patru zile de la inundaţiile de la Răscăieţi, DSP anunţă ”stabilirea unui sistem informaţional cu medici, spitale şi ambulanţă”

La patru zile de la inundaţiile de la Răscăieţi, DSP anunţă ”stabilirea unui sistem informaţional cu medici, spitale şi ambulanţă”

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa anunţă luarea unor măsuri în cazul inundaţiilor de la Răscăieţi, la patru zile după producerea acestora.

DSP susţine, într-un comunicat remis luni, că a stabilit un sistem informaţional cu medicii de familie, cu spitale şi ambulanţă ”pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, cu prioritate pacienţilor proveniţi din zone afectate”.

”Având în vedere inundaţiile din comuna Răscăieţi, unde mai multe gospodării au fost afectate, Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a intervenit cu următoarele măsuri specifice: a stabilit sistemul informaţional cu medicii de familie din zonă, cu unităţile sanitare cu paturi şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa, în ceea ce priveşte dotarea cu materiale sanitare, medicamente specifice pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, cu prioritate pacienţilor (bolnavi cronici, dializaţi, femei gravide) proveniţi din zone afectate; evaluarea gradului de extindere a procesului de poluare a fântânilor”, se arată în comunicatul DSP Dâmboviţa, remis luni.

Apa din fântânile din localitatea dâmboviţeană Răscăieţi nu este potabilă, după inundaţiile recente.

DSP Dâmboviţa cere autorităţilor locale să găsească ”surse alternative pentru aprovizionarea cu apă a populaţiei afectate”.

”Apa este neconformă organoleptic şi până când nu se stabilizează în mod natural nivelul freatic, dezinfecţia apei este ineficientă. De aceea,  Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a solicitat administraţiei publice locale să găsească surse alternative pentru aprovizionarea cu apă a populaţiei afectate”, se arată în comunicatul DSP Dâmboviţa.

Pâraiele Holboca şi Jirnov au ieşit din matcă, vineri, şi au inundat 16 gospodării din localitatea Răscăieţi.

Crucea Roşie Dâmboviţa a anunţat, la acea dată, că va distribui familiilor afectate apă plată şi minerală.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!