LicArt – Finaliştii lunii ianuarie

LicArt – Finaliştii lunii ianuarie

S-a incheiat si a patra luna de inscrieri la Festivalul National de Arte pentru Liceeni – LicArt, cel mai mare concurs din Romania, ajuns la editia a 14-a! Pana cum s-au inscris peste 800 de liceeni din intreaga tara. Acestia concureaza deja cu peste 2000 de creatii la sectiunile: poezie si fotografie (categoriile alb-negru, portret si diverse).

La sfarsitul lui ianuarie, juriul condus de jurnalistul si omul de cultura Radu Herjeu, directorul Festivalului, a desemnat creatiile semifinaliste ale lunii: 20 de poezii, 13 fotografii alb-negru, 27 de fotografii portret si 13 fotografii diverse. Le gasiti pe toate pe www.licart.ro. Ca în fiecare an, toate acestea vor fi jurizate la finalul concursului de personalități recunoscute din arta fotografică și literatură ce vor stabili finalistii actualei editii a LicArt, care vor fi invitati in Tabara de Creatie ce se va desfasura in aceasta vara.

Din Dâmboviţa sunt două creaţii finaliste, două poezii: ”mă oblig”, scrisă de Ioana Stanciu  de la Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu din Târgovişte şi ”se-nserează ca o uitare” de Roxana Stan  de la Colegiul Naţional Nicolae Titulescu Pucioasa.

Dar inscrierile continua pana la sfarsitul lui martie! Asadar, sunt asteptati in concurs toti liceenii care considera ca au talent si nu au reusit inca sa se afirme prin intermediul concursului nostru ! Regulamentul si multe alte informatii despre festival se gasesc pe site-ul www.licart.ro.

LicArt, cel mai mare concurs din Romania e pe cale sa devina una dintre cele mai puternice miscari culturale din tara. De 14 ani, zeci de mii de liceeni au avut oportunitatea de a-si masura fortele artistice, de a-si arata talentul si de a fi apreciati de personalitati remarcabile.

LicArt a stimulat simtul artistic al multor tineri, nu doar prin organizarea celui mai mare concurs de acest gen, prin oferirea la finalul fiecarei editii a unor premii deosebite sau a posibilitatii de a participa la work-shop-uri sustinute de profesionisti, dar, in primul rand, prin faptulul ca ofera an de an posibilitatea ca o noua generatie sa fie integrata in Familia LicArt.

Ioana Stanciu
Col. Naţ. Ienăchiţă Văcărescu, Târgovişte
mă oblig
sora mea o iubeşte pe mama o iubeşte pe mama
atât de mult încât
mă iubea şi pe mine când mă dădeam cu parfumul ei
o păcăleam îi încălzeam supa
prea puţin tăiţeii nu se dezlipeau grăsimea
rămânea deasupra nu
puneam faţă de masă o
puneam să-şi ducă
farfuria la bucătărie după ce mânca fără
felul IIşi ea mânca şi eu mă uitam
la ea cum înghite
atât de fericită fideaua aia rece
că mi-a venit să vomit/mama s-a tuns periuţă

Roxana Stan
Col. Naţ. Nicolae Titulescu, Pucioasa
se-nserează ca o uitare
bătrânul hack avea accese de furie atât de des,
încât îi curgea spumă la gură de fiecare
dată când încerca să zâmbească şi-şi amintea
că l-au părăsit toţi:
nevasta, copiii, tovarăşii, tinereţea, pisica.
au plecat toţi şi n-a mai rămas niciunul.
şi camerele lor sunt încă neatinse.
şi uneori se aprinde lumina la etaj,
dar lui hack îi e frică de cum scârţâie
podeaua când îi tună, fulgeră, plouă în
casă. vecinii cred c-a-nnebunit
şi de-aia l-au părăsit toţi.bătrânul hack zice c-a avut o viaţă grea.azi l-au îngropat într-un sicriu din lemn de brad.
„măcar moartea să-i fie uşoară” ziceau babele
în biserică închinându-se de trei ori doamne miluieşte,
doamne miluieşte, doamne miluieşte.
şi nevasta lui plângea.
şi copiii lui plângeau.
şi tovarăşii lui plângeau.
şi pisica n-a vrut să se mişte de pe cavou.

bătrâne hack, iertate-ţi sunt păcatele!

LicArt este organizat de Clubul Nouă ne Pasă, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Tineretului!

stiriDB este partener LicArt.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!