Lucrările pe Bulevardul I.C. Brătianu din Târgovişte se vor finaliza în august

Lucrările pe Bulevardul I.C. Brătianu din Târgovişte se vor finaliza în august

Lucrările pe Bulevardul I.C. Brătianu din Târgovişte se vor finaliza în august, modernizarea infrastructurii în această zonă făcând parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) B, proiect cu fonduri europene.

În cursul zilei de marţi se toarnă stratul de uzură pe aproximativ 3.500 de metri pătraţi pe Bulevardul I.C. Brătianu, de la intrarea în Aleea Trandafirilor până la intersecția cu Strada Lt. Stancu Ion.

”Chiar dacă după amiază va ploua, tehnologia pe care constructorul a adoptat-o şi calitatea lucrărilor vor pemite să se toarne asfalt şi pe ploaie”, a declarat Gabriel Boriga, consilier al viceprimarului Ciprian Prisăcaru.

”Sperăm ca la începutul săptămânii viitoare să terminăm tot acest tronson de 1,2  kilometri și să se treacă pe cealaltă bandă de circulație, pe celelalte două sensuri. Dacă se va merge în același ritm, de trei săptămâni, eu cred că la începutul lunii august, toată partea de I.C.Brătianu va fi terminată în totalitate”, a mai spus Boriga.

prisacaru boriga stan

În perioada cât se efectuează lucrările traficul în zonă este îngreunat, se circulă pe una sau două benzi de mers, iar transportul în comun a fost deviat.

”Este poate cea mai circulată arteră a municipiului Târgoviște și vrem să nu dureze foarte mult. Dacă și vremea ne permite, să terminăm cât se poate de repede, să redăm circulației Bulevardul I.C.Brătianu, pentru că, veți vedea, am deviat și traseeele transportului în comun, traficul este îngreunat și ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar promitem să terminăm cât mai repede și lucrările să fie de calitate”, a spus viceprimarul Târgoviştei Ciprian Prisăcaru.

La faţa locului a fost, marţi, şi viceprimarul Cristian Stan.

”Cetățenii au înțeles foarte bine că această etapă, chiar dacă crează puțin disconfort, este o etapă absolut necesară pentru modernizarea acestei zone (…).  Aceste lucrări sunt menite să asigure fluidizarea traficului în această zonă și în acest moment suntem pe drumul cel bun, astfel încât până la 15 august să se finalizeze întreaga arteră”, a precizat viceprimarul Cristian Stan.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!