Mihail Volintiru (PNL): E o găinărie; demersul celor care îmi cer demiterea este egal cu zero (audio)

Mihail Volintiru (PNL): E o găinărie; demersul celor care îmi cer demiterea este egal cu zero (audio)

Preşedintele PNL Dâmboviţa, Mihail Volintiru, cataloghează demersul celor care îi cer demiterea de la şefia organizaţiei drept ”o găinărie”, demersul, spune acesta, este egal cu zero.

Volintiru mai spune că mulţi dintre cei care au semnat memoriul înaintat conducerii PNL nu ştiu ce au semnat. Conform acestuia, unii dintre semnatari i-au spus că au crezut că este o listă cu semnături de susţinere a preşedinţilor de organizaţii locale demişi.

”Mai bine de jumătate dintre cei care apar ca şi cum ar fi semnat nu îşi regăsesc în mod real semnătura şi o bună parte dintre ei nici nu ştiu ce au semnat. După aceea, sunt 119 semnături doar că recomandarea mea este să îl suni pe Cornel Coman şi să îl întrebi ce părere are despre chestiunea asta, cum de altfel îţi recomand să îl suni şi pe primarul de la Morteni, Marian Albu”, a declarat liderul PNL Dâmboviţa, Mihail Volintiru.

Acesta îl consideră pe Gabriel Grozavu unul dintre iniţiatorii memoriului.

”De fapt este o găinărie, tot e la modă termenul.  Printre iniţiatorii demersului sunt nimeni alţii decât sluga lui Ţuţuianu, Gabriel Grozavu, care ţine cu dinţii de scaunul de vicepreşedinte la consiliul judeţean, acolo unde primeşte puţin peste 5.000 de lei pe lună. Deşi organizaţia judeţeană i-a cerut să plece, deşi el confirmă că partidul l-a pus acolo, nu îşi dă demisia. Grozavu este cel care la întâlnirea de ieri (marţi, n.r.) de la partid a venit cu maşina de la consiliul judeţean şi mă întreb ce părere are Ţuţuianu despre această situaţie”, a afirmat Mihail Volintiru.

Legat de cei 34 de preşedinţi de organizaţii locale demişi din funcţie, Volintiru explică modul cum s-a ajuns la demiterea acestora, susţinând că el nu a exclus pe nimeni.

”Nu am exclus pe nimeni. Unu, pentru că nu pot eu, Volintiru, să exclud membri de partid, acest lucru îl face Biroul Judeţean, unde are atribuţii, Delegaţia Permanentă Teritorială acolo unde are atribuţii şi o face Delegaţia Permanentă Naţională unde are atribuţii. La Dâmboviţa eu nu am propus spre excludere pe altcineva decât pe Grozavu, urmare a refuzului de a-şi da demisia din funcţia de vicepreşedinte de la consiliul judeţean, respectiv de a înceta să fie sluga lui Ţuţuianu. Nu a făcut acest lucru, ceea ce înseamnă că îi face să fie slugă”, a precizat Mihail Volintiru.

Acesta a spus că înainte de europarlamentare în Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Dâmboviţa s-a votat cu 98 de voturi pentru, 7 împotrivă şi 10 abţineri că toţi preşedinţii de organizaţii locale care nu îndeplinesc targetul de 25% îşi vor da demisia sau vor fi demişi.

”34 au fost demişi. Este decizia Delegaţiei Permanente”, a precizat preşedintele PNL Dâmboviţa.



2 Comentarii

  1. Avatar
    damboviteanul iunie 18, 2014

    Minciuni si dezimformari marca „Buricul Pamantului” , altceva nu a realizat acest personaj aterizat in Dambovita direct din coviltirul unei carute cu numere de IF!
    Pai poate el sa faca un exercitiu de sinceritate si sa spuna ca asta seara s-a baricadat ca un Pars in birourile sediului PNL impreuna cu biroul lui sin care fac parte numai fugari transpartinici!
    Pai are el curajul sa spuna acum ca mai are pe cineva in jurul sau in afara de hoarda lui de aplaudaci!
    Pai il face „sluga” pe Grozavu……pai are el curajul sa vorbeasca cand el este ginerele lui Pargaru fost deputat PSD!
    Ce de minciuni scoate pe gura …auzi eu nu exclud pe nimeni…pai cine a spus de excluderi…..este vorba de demiteri domnule manipulator..ca asta vreti sa ascunde-ti faptul ca a-ti demis nestatutar presedinti a-i organizatiilor locale unde unii au obtinut peste media nationala la europarlamentare …ex. Hulubesti!
    Ce uita „Buricul Pamnatului” este ca era de datoria Delegatiei Permanente ca in temeiul art55, pct. F din statutul PNL sa puna pe ordinea de zi :
    – analiza activitatii dezastruoase in cadrul campaniei electorale la alegerile Europarlamentare depusa de Biroul Permanent Judetean si Presedinte al PNL Dambovita!
    Pai de aceea s-au incuiat in birouri de frica demisiei!!!
    Rusineeeeeeeee!

  2. Avatar
    Radu iunie 18, 2014

    D-nul Paunescu Dumneata cintai cu Furcoiu, ai inclinatii catre PNL sau sunt alte interese obscure ?

Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!