Ministrul Sănătăţii la Târgovişte, despre tămăduitorii care promit vindecarea cancerului cu ierburi şi tincturi

Ministrul Sănătăţii la Târgovişte, despre tămăduitorii care promit vindecarea cancerului cu ierburi şi tincturi

Nu încurajăm pacienţii să apeleze la metode alternative, dacă au probleme medicale să se adreseze doctorului, a declarat, joi, la Târgovişte, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Ministrul a  fost întrebat de jurnalişti despre măsuri de combatere luate în cazul falşilor tămăduitori care promit, în unele cazuri, vindecarea unor boli grave, cum este cancerul, cu diverse tincturi şi ierburi.

”Depinde la care vă referiţi, că sunt terapeuţi, sunt şi tămăduitori, dar noi îi sfătuim, şi aici e o strategie continuă a sistemului sanitar în general, noi îi sfătuim pe toţi oamenii care au o dificultate din punct de vedere medical să se adreseze medicului. Nu îi încurajăm să apeleze la metode alternative. Că există şi variante complementare, medicina alopată, naturistă, există şi varianta terapiei chinezeşti, terapia indiană, sunt metode care pot fi considerate complementare, dar nicidecum alternative, după părerea mea. Deci pentru orice situaţie de ordin medical sfătuiţi-i şi dumneavoastră, ca organ media, pe toţi să se adreseze unui medic”, a precizat ministrul Bănicioiu, care a participat, joi, la Spitalul Judeţean Târgovişte, la inaugurarea proiectului european ”Dezvoltarea serviciilor publice electronice la unități sanitare în județul Dâmbovița”.

Declaraţia este făcută şi în contextul în care vrăjitoare şi falşi tămăduitori sunt reţinuţi de Poliţie pentru înşelăciune. Au fost şi persoane care au apelat la aceştia pentru vindecarea unor boli grave.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!