Ministrul Transporturilor, despre DN71 şi DN7 din Dâmboviţa: Avem termene de lucrări asumate

Ministrul Transporturilor, despre DN71 şi DN7 din Dâmboviţa: Avem termene de lucrări asumate

Modernizarea şi lărgirea la patru benzi a DN71 Băldana-Târgovişte şi DN7 Bâldana-Titu au termene clare, asumate, a declarat, vineri, la Târgovişte, ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc.

”După cum ştiţi, în masterplanul de transport, documentul strategic care ne permite accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea obiectivelor de infrastructură din România, avem identificat, ca obiectiv pentru judeţul Dâmboviţa, drumul de legătură A1 – Titu – Bâldana – Târgovişte – Sinaia. Este un proiect amplu, dar o să-l discutăm pe sectoare. Pentru drumul A1 – Titu, un proiect de 14 km, la nivelul CNAIR avem un studiu de fezabilitate din 2008, care presupune ca acest drum să fie la profil de o bandă pe sens. Dar, întrucât în Masterplan a fost identificat la 2 benzi pe sens, am discutat cu conducerea Companiei şi, spre sfârşitul lunii aprilie, vom lansa spre achiziţie procedura de revizuire SF (studiu fezabilitate, n.r.) şi PT (proiect tehnic, n.r.) în sensul lărgirii drumului la 4 benzi, urmând ca apoi să scoatem la licitaţie pentru execuţie drumul”, a spus ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc.

Modernizarea şi lărgirea la patru benzi a tronsonului de drum Bâldana-Titu reprezintă o promisiune făcută de guvernanţi încă de la înfiinţarea Centrului Tehnic al Renault de la Titu.

”Pentru sectorul Titu – Bâldana, un proiect cu o lungime de 21,4 km şi o valoare de aproximativ 50 de milioane euro, suntem în curs de pregătire a documentaţiei de atribuire pentru proiectare plus execuţie şi vom urca proiectul pe SEAP undeva la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai”, a precizat ministrul Transporturilor.

Legat de un alt proiect important de infrastructură pentru judeţul Dâmboviţa, lărgire la patru benzi al DN71 Bâldana-Târgovişte şi modernizare a aceluiaşi drum până la Sinaia, ministrul Transporturilor spune că în acest an se va pune pe SEAP achiziţia publică pentru proiectare şi execuţie.

”Pentru sectorul 3, Bâldana – Târgovişte – Sinaia, vreau să vă spun că în cursul acestei săptămâni, pe 3 aprilie, am trecut prin CTE-ul (Comitetul Tehnico-Economic, n.r.) companiei proiectul, a fost avizat de toată compania; urmează să trecem acest obiectiv şi prin CTE-ul ministerului şi să aprobăm hotărârea de guvern privind indicatorii tehnico-economici. Este un proiect ambiţios, 103 km şi 400 milioane euro valoare, tot pe POIM. La începutul semestrului doi vom urca pe SEAP achiziţia publică pentru proiectare plus execuţie lucrări”, a precizat ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc.

Acesta a subliniat că proiectele despre care a vorbit sunt prevăzute în masterplanul de Transporturi şi nu vor fi probleme de finanţare pentru ele.

”Vă spuneam că aceste proiecte sunt identificate în masterplan. Asta înseamnă că niciodată nu vom avea probleme de finanţare pe ele. Deci, în momentul când se lansează, bani vor fi pentru a putea finaliza. Aici, bineînţeles, suntem condiţionaţi şi de eventuale contestaţii şi de competenţa firmelor care vor derula aceste proiecte. Dar, din partea ministerului, termenele asumate se vor respecta”, a precizat ministrul Alexandru Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a efectuat, vineri, o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa, a fost prezent la Titu, Târgovişte şi Pucioasa, a mers la gările din cele trei localităţi, s-a interesat de starea DN71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia, DN7 Bâldana-Titu, precum şi de intrările în municipiul Târgovişte, dar şi de anumite poduri care au nevoie de lucrări de consolidare sau care sunt într-un anumit stadiu al acestora.



error: Conţinut protejat !!