Miting de protest în faţa Uzinei Automecanica Moreni

Miting de protest în faţa Uzinei Automecanica Moreni

Sindicatul Dreptatea din cadrul Uzinei Automecanica Moreni a organizat, marţi, un miting de protest  în fața societății, principala nemulţumire fiind lipsa de implicare a guvernului în rezolvarea problemelor cu care se confruntă industria de apărare.

”Nemulţumirile sunt: lipsa de reacţie a guvernului la problemele cu care se confruntă industria de apărare, lipsa de contracte şi comenzi, lipsa de investiţii în cercetare- dezvoltare produse noi şi modernizare-retehnologizare a societăţilor din industria de apărare, lipsa de finanţare a programului Naţional Strategic Transportor Blindat pentru Trupe, neplata serviciilor pe OUG 9512002 art. 10”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Dreptatea de la Automecanica Moreni.

Sindicaliştii au ieşit, marţi, cu mai multe transportoare la poarta societăţii Automecanica Moreni.

Anunţată ca o investiţie de succes românească, construcţia trasportorului blindat de trupe TBT 8×8 este, la patru ani de la demarare, la faza de realizare prototip. Prin programul naţional ”TBT 8×8” Uzina Automecanica Moreni primeşte sprijin de la stat în construirea transportorului.

Uzina Automecanica Moreni face parte din C.N. Romarm Bucureşti. Este o societate pe acţiuni cu capital integral de stat şi a fost fondată în anul 1968, având ca obiect de activitate fabricarea de vehicule blindate pe roţi.

După 1990, fabrica s-a confruntat cu numeroase probleme financiare, iar salariaţii au declanşat conflicte de muncă pentru a cere acordarea drepturilor salariale şi sprijin în găsirea de comenzi pe piaţa internă, precum şi pe cea externă.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!