Modernizare drumuri, extindere reţea de apă şi canalizare, after school, realizate cu fonduri europene la Aninoasa

01_panglica tutuianuMai multe obiective de interes local, printre care modernizare de drumuri, construirea unui after school, extindere reţea de apă şi canalizare au fost inaugurate, duminică, în comuna dâmboviţeană Aninoasa, fiind realizate printr-un program european.

Valoarea proiectului este de 11,9 milioane de lei.

Lucrările s-au derulat în perioada mai 2012 – octombrie 2013.

                   VEZI GALERIE FOTO

”Am încercat să echilibrăm în toate satele din comună investiţiile. Considerăm că este de datoria noastră, ca autorităţi publice locale, să accesăm fonduri pentru comunitate. Lucrările inaugurate sunt realizate cu fonduri europene, pe măsura 322”, a declarat primarul din Aninoasa, Constantin Maricescu.

02_tutuianu panglica 2

Proiectul prevede modernizare drumuri de interes local în satele Aninoasa, Viforâta şi Săteni. Sunt 16 străzi cu o lungime totală de opt kilometri şi 61 de podeţe.

Totodată a fost extinsă reţeaua de canalizare în satul Aninoasa pe o distanţă de nouă kilometri, iar reţeaua de apă a fost extinsă, în acelaşi sat, pe o distanţă de 600 de metri liniari.

A fost construit un centru de zi de tip after school, cu două săli de clasă şi o capacitate de 40 de copii.

Proiectul a mai cuprins şi o componentă de conservare a specificului local şi a moştenirii culturale în comuna Aninoasa. Asta a  presupus amenajarea unui spaţiu în care sunt expuse costume naţionale şi achiziţia unui video proiector.

În afara proiectului european, cu fonduri de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi de la Consiliul Local Aninoasa a fost construit un teren de minifotbal şi a fost reabilitat un drum judeţean.

21_tutuianu fotbal

”Este onorant pentru noi astăzi (duminică, n.r.) să marcăm, printr-o festivitate, încheierea mai multor proiecte. Cumulând valoarea proiectelor ajungem la suma de peste 14 milioane de lei, bani care au fost investiţi în apă, canal, drumuri, teren de sport şi în păstrarea tradiţiilor culturale ale locului. Sunt bani mulţi, pe care primăria a ştiut să îi atragă şi lucrul acesta face cinste primarului Constantin Maricescu şi echipei de la consilul local”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

După inaugurarea de la Aninoasa, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a fost prezent în târgurile de toamnă de la Valea Lungă şi Slobozia Moară.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!