Muzeul Poliţiei din Târgovişte, singurul din ţară cu acest profil / Târgovişte – ghid de oraș

Muzeul Poliţiei din Târgovişte, singurul din ţară cu acest profil / Târgovişte – ghid de oraș

Muzeul Poliţiei Române din Târgovişte este un obiectiv interesant de vizitat atât pentru localnici, cât şi pentru turişti din ţară şi străinătate.

Muzeul este situat în zona centrală a municipiului Târgovişte, pe strada Calea Domnească în aceeaşi curte cu Muzeului de Istorie şi Muzeul de Artă.

Muzeul Poliţiei Române din Târgovişte a fost inaugurat în anul 2000 şi este singurul muzeu cu acest profil din ţară. Acesta găzduieşte o colecţie de uniforme, arme şi documente din istoria Poliţiei Romane.

ipp

Este amenajat într-o clădire refăcută în stil neoclasic între anii 1867 şi 1893. Această clădire construită în anul 1701 a aparţinut fiilor domnitorului Constantin Brâncoveanu, a fost cunoscută cu denumirea de ”Casa coconilor”, fiind aşezată foarte aproape de zidurile cetaţii şi a Turnului Chindiei. De-a lungul timpului aici a funcţionat Direcţia Judeţeană de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa, apoi clădirea a fost lăsată în paragină până în anul 2000 când a fost refăcută şi a fost concesionată pe 50 de ani de I. P. A. (International Police Association) – secţia română, pentru a găzdui un muzeu al Poliţiei Române.

Muzeul cuprinde o impresionantă colecţie de uniforme şi însemne poliţieneşti din întreaga lume.

noaptea muzeelor 09

Sălile muzeului adăpostesc colecţii de heraldică, uniforme şi echipament, documente şi obiecte din istoria Poliţiei şi Jandarmeriei Române.

Primele uniforme au avut influenţe orientale. În acea perioadă instituţia poliţienească se numea Agia. Uniformele au suferit schimbări importante de-a lungul timpului. Dorobanţii erau obligaţi să-şi confecţioneze cu mijloace proprii sau să-şi cumpere  uniforma. Uniforma trebuia să aibă “un semn al stăpânirii şi Marca judeţului”, aşa cum era stipulat în Regulamentul Organic. Proiectul primelor uniforme moderne ale dorobanţilor de poliţie din Ţara Românească a fost realizat în anul 1832 sub directa îndrumare a generalului rus Pavel Kiseleff, comandantul trupelor de ocupaţie din cele două principate. Astfel, se stabileau două tipuri principale de uniforme, una pentru “Poliţia administrativă”, iar cealaltă pentru “Poliţia judecătorească”. Uniformele erau compuse din: ceacou, ornat în faţă cu vulturul Ţării Româneşti, mondir-frac din postav bleumarin cu guler şi manşete în culorile distinctive ale  specialităţii respective, pantaloni din postav gri cu vipuşcă de culoare distinctivă.

În anul 1850, domnitorul Barbu Ştirbei a reorganizat instituţia dorobănţească şi, cu acest prilej, modifică şi uniformele acestora. Noile uniforme vor fi extrem de simple, putând fi confecţionate oriunde. Erau formate din: tunică neagră din postav, cu guler, manşete şi epoleţi  din postav verde, nasturi din metal galben, pantaloni din dimie albă, cizme negre, brâu din postav verde şi căciulă (model caucazian) cu calotă din postav verde, cu  bordură din blană neagră.

În anul 1869 a fost adoptat “Regulamentul pentru uniforma poliţiştilor” care a simplificat uniforma ce trebuia purtată de poliţişti, uniformă ce era asigurată gratuit de către stat, iar portul ei era obligatoriu în timpul serviciului (cu excepţia celor ce desfăşurau activităţi secrete). Alte modificări importante nu s-au mai adus uniformelor de poliţie până după primul război mondial.

noaptea muzeelor 11

După 1928 uniformele ofiţerilor de poliţie se vor modifica, căpătând o linie tradiţională ce va ţine până la noua schimbare a regimului politic, din 1948. Uniforma ofiţerilor de poliţie constă în: sacou încheiat la două rânduri de nasturi, vestă şi pantaloni de culoare gri, cămaşă albă, cravată neagră, şapcă model marină militară, având stema statului încadrată de o cunună brodată de frunze de stejar. La ţinuta de ceremonie, prefecţii şi inspectorii de poliţie erau obligaţi să poarte: frac negru, joben, ghete de lac, cravată neagră, mănuşi albe (la ţinuta de doliu  mănuşi negre), şi eşarfă tricoloră din mătase, cu ciucuri din fir, încinsă peste vestă. Ceilalţi ofiţeri de poliţie purtau, în aceste situaţii, ţinuta obişnuită cu guler şi manşete tari şi mănuşi albe.

La sfârşitul anului 1947 se vor aduce modificări majore uniformelor de poliţie, devenită între timp miliţie, care vor fi străine de tradiţiile româneşti stabilite în deceniile anterioare, purtând o puternică amprentă sovietică. Uniformele erau de culoare gri, având un veston cu guler şi revere, încheiat la un rând de nasturi, cu două buzunare mici la piept şi cu două mai mari în partea laterală, prevăzute cu clape acoladate,  pantaloni lungi drepţi pentru ţinuta de oraş şi tip “pană” pentru ţinuta de serviciu, petliţe roşii, cămaşă bleu, cravata gri, cascheta cu stema României comuniste, pantofi, respectiv cizme – model sovietic.

În 1990, o dată cu schimbarea regimului, uniformele Poliţiei române vor căpăta o altă culoare şi vor suferi din nou schimbări majore: sacou de culoare albastru-bleu, pantaloni bleumarin, cămaşă albă, cravată neagră, pantofi negri şi caschetă de culoarea pantalonului.

Odată cu demilitarizarea Poliţiei, în toamna anului 2002, s-au creat noi uniforme care au vrut sa păstreze elementele specifice, proprii româneşti, care au individualizat, până la venirea regimului comunist, impus din afară, această instituţie de seamă a statului: culoarea de fond neagră şi vestonul la două rânduri de nasturi, pentru ţinuta de oraş (apărute încă din 1906), culoarea specialităţii pentru ţinuta de serviciu, gri (1928-1938), stema statului pe caschetă (din 1928).

noaptea muzeelor 10

Program muzeu:

Luni: închis

Marţi – Duminică: 9.00 – 17.00

Despre clădirea Muzeului Poliţiei Române

Casa a fost construită iniţial, mult mai devreme, în anul 1701, din iniţiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu pe locul alteia mai vechi care a aparţinut lui Grama Stolnicul. Va fi numită “Casa coconilor”, adică a fiilor domnitorului, fiind aşezată “den jos de biserica Sfânta Vineri” … aşa cum menţionează un document din anul 1630.

Din cronica logofătului Radu Greceanu aflăm că, în anul 1712, în timpul marelui incendiu care a pustiit oraşul Târgovişte “ajunsese focul şi în curtea domnească da arsese Sfânta Vineri; ajunsese şi la casele coconilor şi arsese învălişul la o pereche de case”. Casele au fost însă imediat refăcute sub directa supraveghere a domnului. Din aceleaşi documente aflăm că alături de casele coconilor exista şi o biserică “Sfânta Vineri a coconilor”, aşezată în Uliţa Mare, cel mai probabil în zona în care astăzi se găseşte Muzeul de Istorie şi care a fost demolată în 1847.

Din stăpânirea domnească, “Casa coconilor” a ajuns către sfârşitul secolului al XVII-lea în cea a lui Scarlat Hiotu, apoi a fiului acestuia Nicolae Hiotu care a lăsat-o moştenire soţiei după ce a decedat. Aşa cum aflăm din catagrafia  din  1829, Nae Hiotu trăia la Bucureşti, dar avea 2 case – în Târgovişte şi în Bucureşti. Casa din Târgovişte era folosită exclusiv pentru şcoală şi probabil era locuită de dascălul Rafail (între 1821–1832). La această şcoală se presupune că ar fi învăţat şi marele poet Grigore Alexandrescu. Cum arăta pe atunci casa lui Nae Hiotu putem vedea din desenul lui Mircea Bodeanski. El a făcut acest desen ce prezintă reconstituirea “Casei Coconilor” combinând două fotografii făcute de către Szathmary, una realizată din Turnul Chindiei, iar cealaltă reprezentând Poarta Dealului, unde apare şi această clădire. Vedem o casă cu parter înalt, cu foişor, intrarea fiind prin acest foişor, dar dintr-o laterală. Clădirea era acoperită cu şindrilă în patru ape.

După şcoală aici va funcţiona Ocârmuirea judeţului (la data introducerii Regulamentului Organic) după care, de la familia Hiotu, va trece în stăpânirea unui inginer topometru austriac I. Külle – stabilit în Târgovişte, autor al unei ridicări topografice a oraşului.

ipp

Cu ocazia construirii Prefecturii, la sfârşitul secolului al XIX-lea, casa va fi modificată în forma actuală. Planul clădirii este de formă pătrată, având două nivele. La parter există trei camere pe laturile de vest şi sud. La etaj este un hol lung cât toată clădirea şi câte trei încăperi pe fiecare latură, unde s-a amenajat expoziţia de bază a muzeului.

Beciul, având o structură specifică epocii brâncoveneşti, a rămas intact din timpul domnitorului. Are o formă pătrată, fiind împărţit în patru compartimente boltite cu calote sferice pe pandantivi, dispuse în jurul unui stâlp central din piatră, cu secţiunea circulară, pe care se descarcă patru arce dublouri. Lumina zilei pătrunde prin patru ferestre mici dispuse pe laturile de nord şi est.

Atât aceste beciuri cât şi cele aflate în apropiere, asemănătoare ca structură, dar care au aparţinut caselor spătarului Mihail Cantacuzino, au păstrat arhivele unor clădiri administrative de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În ultima perioadă, în această clădire a funcţionat Direcţia Judeţeană de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa. Când aceştia s-au mutat într-un sediu nou, fosta “Casă a Coconilor” a fost lăsată în paragină. A fost renovată şi i s-a dat destinaţia actuală.

Ghid de oraș” este o campanie stiriDB de promovare a orașelor dâmbovițene și a obiectivelor turistice ale acestora.


Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!