Nicu Croitoru, noul antrenor al Chindia Târgovişte

Nicu Croitoru, noul antrenor al Chindia Târgovişte

Noul preşedinte al echipei de fotbal Chindia Târgovişte este Marcel Ghergu, care l-a înlocuit pe Mugur Porumbacu. Antrenor la Chindia este Nicu Croitoru.

Deciziile au fost anunţate, luni, după şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor de la Chindia Târgovişte.

Marcel Ghergu a fost delegat al clubului, iar Nicu Croitoru vine de la Urban Titu. Antrenor secund la Chindia este Sică Bârdeş, fost jucător al târgoviştenilor, dar şi al FC Argeş Piteşti.

FC Chindia joacă în Liga a III-a, seria VI. Acţionari ai clubului sunt Primăria Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Universitatea Valahia Târgovişte.

Fostul internaţional Gică Popescu s-a implicat în fotbalul târgoviştean în 2010 şi a fost acţionar al Chindiei, prin intermediul firmei Pimen GP. Popescu s-a retras de la echipă anul trecut, după ce Pimen GP a intrat în insolvenţă. De asemenea Gică Popescu a fost acuzat de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, că nu se implică suficient din punct de vedere financiar la club.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!