Oana Vlăducă, deputat PSD: Cel mai grav efect mi se pare afectarea gravă a credibilităţii DNA

Oana Vlăducă, deputat PSD: Cel mai grav efect mi se pare afectarea gravă a credibilităţii DNA

Afectarea credibilităţii DNA mi se pare cel mai grav efect a ceea ce se întâmplă legat de această instituţie, iar dacă instituţia nu mai e credibilă, atunci acţiunile de combatere a corupţiei vor fi puse sub semnul întrebării, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD de Dâmboviţa Oana Vlăducă.

”Un subiect contondent, pe care vreau să îl abordez direct şi pe care nu îl putem ocoli în discursul public, este scandalul DNA (…). Cel mai grav efect mi se pare afectarea gravă a credibilităţii DNA, pentru că dacă instituţia nu mai e credibilă, atunci acţiunile de combatere a corupţiei vor fi puse sub semnul întrebării. Iar acest lucru e mult mai grav decât funcţia unei persoane sau a alteia. Este intolerabil ca într-o instituţie a statului român, de forţa şi importanţa DNA, să se inventeze şi falsifice probe şi înscrisuri, să se recurgă la şantaj, ori la eliminarea, discreditarea unor persoane în scop politic”, a precizat Oana Vlăducă.

Parlamentarul social democrat a adăugat că reacţia pe care a avut-o DNA nu este credibilă.

”Reacţia DNA nu e credibilă. Probele publicate în media centrală sunt mult prea evidente pentru a fi respinse, oricât de mult s-ar întrebuinţa utilii de serviciu. Aici nu mai merge cu pixelul albastru. Nu e vorba doar de înregistrări, ci şi de probe falsificate, care pot fi găsite în dosarele DNA. Este vital ca anchete urgente să stabilească responsabilităţi, legea să fie aplicată şi DNA să-şi recapete statutul şi imaginea de instituţie care combate legal, repet, legal, corupţia şi corupţii. Dacă aceste anchete nu se declanşează, atunci cei responsabili devin ei înşişi complici”, a mai spus deputatul PSD Oana Vlăducă.

Deputatatul a adăugat că, pentru prevenirea unor astfel de fapte, este necesară reglementarea răspunderii magistraţilor, susţinând că ”dacă legea ar fi prevăzut o procedură funcţională privind răspunderea magistraţilor, atunci poate că nu s-ar fi ajuns la astfel de practici, pentru că cei care le desfăşoară s-ar fi temut că pot răspunde în faţa legii”.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Conţinut protejat !!