Oficiul poştal Teţcoiu a fost spart, poliţiştii caută făptaşii

Oficiul poştal Teţcoiu a fost spart, poliţiştii caută făptaşii

Oficiul poştal Teţcoiu din judeţul Dâmboviţa a fost spart, hoţii au furat casa de bani în care se aflau 200 de lei, timbre, ştampile şi alte bunuri, iar acum poliţiştii fac cercetări pentru prinderea hoţilor, se arată într-un comunicat al Poliţiei Dâmboviţa, remis joi.

”Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Mătăsaru au fost sesizaţi cu privire la faptul că Oficiul Poştal Teţcoiu a fost spart. Cu ocazia deplasării echipei operative la faţa locului, s-a stabilit că pe parcursul nopţii de 18/19 martie a.c., persoane necunoscute au pătruns în interiorul acestei unităţi poştale de unde au sustras mai multe bunuri: o casă de bani, cartele telefonice, un aparat destinat tranzacţiilor electronice, timbre poştale şi fiscale, trei ştampile şi suma de 200 de lei”, se arată în comunicatul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.

În document se mai arată că poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!