Pacienţii Spitalului Judeţean Târgovişte îşi pot consulta online dosarul medical

banicioiu-tutuianu-spital

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a participat, joi, la Spitalul Judeţean Târgovişte, la inaugurarea proiectului european ”Dezvoltarea serviciilor publice electronice la unități sanitare în județul Dâmbovița”, proiect în cadrul căruia pacienţii îşi pot consulta online fişa medicală.

Proiectul, în valoare de 5,9 milioane de lei, a fost derulat în cadrul Programului Operațional Sectorial ”Creșterea competitivității economice 2007 – 2013”.

Proiectul s-a implementat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, Spitalul Moreni şi Spitalul Găeşti.

Proiectul a avut două componente: hardware (s-au achiziţionat echipamente de comunicaţii, calculatoare, imprimante etc) şi software (s-a realizat şi implementat programul electronic şi s-a realizat un site, sanatatedambovita.ro).

În urma realizării acestui proiect european, pacienţii vor avea fişe electronice.

”Pacienţii îşi pot accesa dosarul medical, pot vedea reţete, medicamente, analize de laborator, prin simpla accesare a portalului sanatatedambovita.ro. Portalul colecteaza date de la toate spitalele partenere: spitalul judeţean, cel din Moreni şi cel din Găeşti. Dosarul medical poate fi accesat în baza unui cod pe care îl obţin pe baza unui cod acre se poate lua la externare şi pe baza unui acord de confidenţialitate asupra datelor care urmează a fi accesate”, a declarat Silviu Cârstea, reprezentant al Romanian Soft Company, firma care a realizat programul informatic.

În cadrul proiectului se va monitoriza timpul de aşteptare la unitatea de primiri urgenţe, se va monitorita stocul de medicamente, iar când un medicament ajunge la limita stocului va apărea o alertă în program, iar analizele de imagistică se stochează în fişa pacientului şi se poate urmări mai uşor evoluţia afecţiunilor.

banicioiu-tutuianu-petrescu

Probele de laborator sunt etichetate şi monitorizate. ”Riscul de a încurca probele este zero”, a susţinut reprezentantul firmei care a realizat programul informatic.

Programul generează şi o serie de tipizate, cum ar fi scrisoarea medicală sau reţeta, iar munca medicilor este astfel uşurată în completarea acestora.

La Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Târgovişte programul implementat prin acest proiect va permite monitorizarea, pe un ecran montat în secţie, a numărului de pacienţi care s-au prezentat la UPU şi a gradului de urgenţă al fiecărui caz.

”Cred că un pacient mai bine informat înţelege mai bine situaţia şi este mai puţin, cum să zic, recalcitrant, ca în alte situaţii. Şi medicul este informat, pe de o parte, şi îşi poate gestiona activitatea în aşa fel încât să scurteze timpii de aşteptare, dar şi pacientul este în cunoştinţă de cauză în legătură cu gradul de urgenţă pe care îl are şi timpul pe care va trebui să îl aştepte”, a spus ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!