Panouri cu imagini şocante din accidente, montate la treceri de cale ferată din Dâmboviţa

Panouri cu imagini şocante de la accidente au fost amplasate în zonele de trecere la calea ferată din Dâmboviţa în opt locaţii, a declarat, marţi, pentru stiridb.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, Alexandra Niculae.

Panourile au scopul de a preveni acest tip de incidente.

tren

”Au fost amplasate panouri în Ciocăneşti, Nisipuri, Viforâta, Nucet, Movila, Dâmbovicioara, Meri şi Hagioaica. Acţiunea este derulată printr-un parteneriat între Poliţia Rutieră şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa. De la începutul anului, la nivelul judeţului, au fost înregistrate trei accidente grave la trecerea de cale ferată, din care au rezultat două persoane decedate şi una grav rănită. Cauza acestor accidente a fost nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea de cale ferată”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Dâmboviţa, Alexandra Niculae.

Valoarea celor opt panouri montate este de aproape 44.000 de lei.

Cel mai grav accident din judeţul Dâmboviţa a avut loc în iulie 2007, când 11 persoane şi-au pierdut viaţa, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit în plin de un tren la trecerea de cale ferată de la Gura Ocniţei. Şoferul nu a respectat indicatorul Stop, iar accidentul a fost catalogat de poliţişti drept cel mai grav din judeţul Dâmboviţa din ultimii 20 de ani.

Acum la trecerea de cale ferată unde a avut loc acest accident se află amplasat un panou de dimensiuni mari cu imaginea microbuzului lovit.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!