Parazăpezi furate de pe DN 71 şi DN 7

Parazăpezi furate de pe DN 71 şi DN 7

Parazăpezi de pe DN 71 Bucureşti-Târgovişte şi DN 7 Băldana-Titu au fost furate, iar Poliţia a deschis o anchetă pentru a-i descoperi pe cei care au săvârşit fapta, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, remis vineri.

Poliţia a fost sesizată de administratorii celor două drumuri naţionale.

”Pe drumul naţional 7, în zonele Companiei Renault şi pasajului Fusea, au fost sustraşi 1 100 metri liniari de plasă protecţie, 530 de stâlpi metalici de susţinere a parazăpezilor, precum şi 120 de kg de sârmă galvanizată. Totodată pe drumul naţional 71, la intersecţia cu drumul judeţean 711 C, au fost sustraşi 25 de metri liniari de plasă de protecţie, 12 stâlpi metalici de susţinere a parazăpezilor, precum şi 4 kg de sârmă galvanizată”, se arată în comunicatul IJP Dâmboviţa.

Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt şi efectuează cercetări în vederea identificării autorilor.



Lasă un comentariu

Adresa de mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

error: Conţinut protejat !!